De Paști, ca și la celelalte ocazii de sărbătoare și în care familiile și prietenii se reunesc, tradițiile joacă un rol foarte important. Unele dintre ele sunt stupide și barbare. Acelea, desigur, vor fi treptat înlocuite. Să-ți dorești să renunți la tradițiile ciudate și crude pentru a le înlocui cu un comportament uman și modern nu este progresism, nici antipatie pentru tradiționalism. Suntem cu toții tradiționaliști și progresiști în egală măsură. Pentru că ține de natura noastră să fim și una, și cealaltă. Pentru că mai avem trei ocazii cu care să ne revedem, până la Înviere, vă propun o incursiune în psihologia tradițiilor: de ce sunt importante, ce ne face să le urmăm? E greșit să fim prea stricți cu respectarea lor sau, din contră, să ne dorim mereu schimbarea este periculos? Păi, să vedem.

La întrebarea ”de ce respectăm tradițiile cu atâta conștiinciozitate?”, răpsunsul cel mai simplu este unul adânc legat de istoria noastră ca specie: de frică. Ne este frică de nou și e firesc să fie așa. Un studiu psihologic recent arată că aproximativ 93% dintre acțiunile noastre pot fi prevăzute, sunt chestii pe care le-am mai făcut și pe care le putem plănui fără probleme. Această rutină a vieții de zi cu zi ne oferă confort și sănătate psihică, o ancoră în jurul căreia să ne trăim viețile.

Predictibilitatea vieților noastre, în genere, este indisolubil legată de înclinația noastră genetică de a copia acțiunile altor oameni. Mereu ne raportăm la societate, adică la comportamente obișnuite ale unor grupuri mari de indivizi, pentru că ne e teamă. Ne e teamă de faptul că, dacă nu facem cum au făcut și alții înaintea noastră, am putea avea de suferit, am putea fi pedepsiți sau am deschide cine știe ce cutie a Pandorei. Un experiment interesant făcut de ”Laboratorul de emoții” din Suedia a propus participanților să aleagă între două fotografii, A și B, de pe un ecran, precizându-se că o eventuală alegere greșită va fi sancționată cu un șoc electric. Înainte să facă alegerea, subiecților li se punea un filmuleț în care alți oameni alegeau, de fiecare dată, varianta A. Peste 90% dintre participanți au făcut la fel.

De altfel, până și structura noastră neuronală e concepută în așa fel încât să ”plagiem” pe cei din jurul nostru. Așa numiții ”neuroni-oglindă” sunt comuni în toată lumea animală și au singura funcție de a imita comportamente pe care le vedem în jur. O facem din același motiv precum cel care reiese din experimentul suedez, pentru că simțim că asta este varianta mai sigură, pentru că ne e frică de cărările nebătute de nimeni și de nou, în general. Dar atunci cum apare progresul? Sunt inventatorii și oamenii de știință nebuni, pentru că refuză să se păstreze în matca creată de înaintașii lor? Fiți pe pace, vom răspunde la toate în episodul următor.