Imunitatea lui Şova, discutată „la pachet” cu a lui Vâlcov

Senatorul Dan Şova şi fostul ministru de la finanţe, Darius Vâlcov, vor afla mâine dacă rămân sau nu fără imunitate, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie dorindu-i pe amândoi în spatele gratiilor.

Parlamentul se va reuni miercuri în plen pentru a decide soarta acestora, ieri Şova participând la şedinţa grupului senatorilor PSD, ocazie cu care le-a precizat jurnaliştilor că nu îşi dă demisia din funcţie. El este acuzat că a prejudiciat complexurile energetice Turceni şi Rovinari cu circa 3,5 milioane lei prin contractele de consultanţă juridică derulate de casa sa de avocatură în perioada în care Şova îl avea ca Senior Partner pe actualul premier Victor Ponta.

Şova a refuzat ieri să facă vreun comentariu asupra situaţiei sale, menţionând doar că la grupul senatorial al PSD nu s-a discutat nimic despre ridicarea imunităţii sale şi a lui Vâlcov, asta de parcă problema respectivă nu ar fi una de interes pentru parlamentarii al căror lider este nimeni altul decât Ilie Sârbu, socrul premierului Ponta. „Toate declaraţiile pe care le voi face vor fi în plenul Senatului”, a spus Şova, mâine el având ocazia să îşi apere libertatea în faţa întregii naţiuni într-un scandal care la Gorj era cunoscut de ani de zile.

Şedinţa de mâine va arăta cât de dispus este PSD să se lepede de suspiciunile de corupţie care planează asupra unor membri ai săi, lidera PNL Alina Gorghiu cerându-i ieri lui Ponta, printr-o scrisoare deschisă, ca parlamentarii social-democraţi să voteze la vedere cererile de ridicare a imunităţii lui Şova şi Vâlcov. Liberalii vor face acest lucru şi speră ca şi aleşii PSD să procedeze la fel, în caz contrar încă o acţiune a procurorilor fiind blocată în Parlament, aşa cum s-a întâmplat în cazurile Vosganian sau Borbely. „Vă atrag atenţia că un astfel de deznodământ va avea ca efect adâncirea faliei dintre Parlament şi cetăţeni, putând determina o criză politică majoră. De asemenea, credibilitatea României în faţa partenerilor săi din UE şi NATO va avea din nou de suferit, alimentând discursul celor care se opun accederii ţării noastre în spaţiul Schengen”, susţine Alina Gorghiu.

Răspunsul lui Ponta a fost pe măsura aşteptărilor electoratului său, premierul spunând că nu e interesat să îşi pună poalele în cap, el susţinând că Alina Gorghiu i-ar fi luat locul la scandaluri în spaţiul public Elenei Udrea, şeful PSD părând să fie în căutarea unui partener de scandal după ce Traian Băsescu şi Udrea au devenit istorie. „Cei de la PNL au mai spus şi nu au votat. Nu am citit, nu am avut nici timp şi nici foarte mare preocupare să văd în fiecare zi cu ce mă mai ceartă şi mă mai înjură Gorghiu. Ea este cu scandalul, înainte era Udrea cu scandalul. Eu chiar cred că, cât timp sunt prim-ministru, am foarte multe responsabilităţi faţă de cetăţenii acestei ţări, să le spunem ce facem cu Codul Fiscal, cu sănătatea, cu educaţia, nu să stau toată ziua să răspund la scandal şi la pus poalele în cap. Deci, nu ştiu ce a zis, nu comentez, nu mă interesează", a spus Ponta, devenit, între timp, şi ministru interimar la Finanţe, după ce în trecut a mai fost interimar pe la tot felul de ministere.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: