Ieri seară, Tudorel Toader (a cărui biografie neromanțată v-am prezentat-o aici, acum vreo două săptămâni) a ținut o conferință de presă luuungă cu un mesaj clar dinspre partid înspre procurori: „suntem cu ochii pe voi”. „Monitorizarea” procurorilor, de care vorbește domnul Toader, miroase a guvernare Năstase din nou.

Pentru cine nu mai știe cum era justiția pe vremea lui Năstase, să rezumăm simplu: nu era. Nu știu câți sunteți la curent, dar DNA-ul exista de pe atunci. Se numea PNA și soluționa fix zero dosare importante în decurs de 4 ani (2000-2004), deși a fost perioada cu cele mai mari jafuri, adevărate atentate economice comise împotriva statului român. Ministrul Justiției de atunci era Rodica Stănoiu, un fel de Tudorel Toader, dar cu un mare plus însă: a fost numită și păstrată în funcție când tocmai se aflase că e o fostă colaboratoare a Securității. În puținele cazuri în care procurorii făceau greșeala să aresteze prieteni ai partidului, în acea perioadă, sistemul a intervenit brutal. Este de notorietate cazul procurorului Lele, care a fost vânat și amenințat pentru vina de a-l fi arestat pentru o seară pe fiul prefectului de Bihor. Și, desigur, a fost anchetat. De anchetarea procurorului Lele s-a ocupat tânărul procuror Cristian Panait. Acesta a fost împins la sinucidere după presiuni imense ce au survenit refuzului său de a-l scoate vinovat pe Lele. Atunci, stăpânul țării Năstase a scos pe piață expresia „arestările de vineri seara”, adăugând: „Dacă e o problemă, măi, băieți, dacă sunt corupți în România, atunci haideți să-i împușcăm pe stadioane!”.

Toate astea veneau „la pachet” cu un control atent, la sânge, asupra presei. Cei care îndrăzneau să rupă rândurile și să vorbească despre ce se petrece în țară erau puși la punct violent. Mai mulți ziariști au fost bătuți sau chiar uciși de oameni „profesioniști”, în plină stradă, în acei ani. Urmare a unui astfel de caz, când un ziarist a fost declarat mort, după ce a dispărut în timp ce plecase la cumpărături, ministrul Apărării Naționale de la acea vreme, Ioan Mircea Pașcu, făcea o declarație cu tâlc, la fel de importantă precum cea a lui Năstase de mai sus. Anume: „Viața ziariștilor e scurtă, iar sănătatea este și pentru ei un bun prea de preț, care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoțional, stresant.”

Norocul țării ăsteia că mai suntem și unii dispuși să murim de tineri, domnilor miniștri vechi și noi.