Încă 15 ambulanţe trecute pe lista de casare

Serviciul de Ambulanţă Gorj va mai casa în acest an încă 15 autosanitare care au depăşit durata medie de funcţionare. Reînnoirea parcului auto i-a determinat pe managerii unităţii să caseze maşinile mai vechi de 10 ani     care nu mai puteau fi folosite pentru că nu mai corespund nici din cauza aparaturii din dotare. După 3 licitaţii, Serviciul de Ambulanţă Gorj a reuşit să valorifice la fier vechi 36 de maşini (întregi şi segmentate). „În urma valorificării ambulanţelor au fost încasate în jur de 150-200 milioane de lei. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru a cumpăra piese cu ajutorul cărora  vor fi dotate celelalte autosanitare aflate în circulaţie”, a declarat  Elena Băiatu, directorul economic al Serviciului de Ambulanţă Gorj. În prezent, aproximativ 45 de ambulanţe sunt folosite pentru transportarea bolnavilor. Dintre acestea doar 30 de maşini sunt noi, din anii 2007-2008. Următorul lot care va fi dus la fier cuprinde 15 ambulanţe înmatriculate în perioada 1999-2005. „Toate autoturismele trecute pe listă îndeplinesc condiţiile de casare şi normele de aplicare a contractului cadru”, a mai Elena Băiatu.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: