Încă un afacerist celebru părăsește pușcăria

Omul de afaceri Ion Bîrcină, finul fostului secretar general al Guvernului, Toni Greblă, are toate șansele să-și petreacă sărbătorile în libertate, alături de familie.

Magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au decis, marți, să admită cererea afaceristului de eliberare condiționată. „Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Bîrcină Ion, deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului aflat în executarea mandatului nr.107/2018 emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I P, în baza sentinţei penale nr.40/F/2016. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în minuta magistraților Judecătoriei Târgu Jiu.

Sentința nu este definitivă. Procurorii au la dispoziție trei zile să o conteste.

Ion Bîrcină, cunoscut în comunitatea romă drept Dan Goeru, a fost condamnat, la sfârșitul lunii decembrie 2018, la 1 an și patru luni de închisoare. Acuzația procurorilor DNA a fost de cumpărare de influență, în dosar principalul vizat fiind fostul șef al ANRE, Olosz Gergely, condamnat și el la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai exact, Goeru a fost acuzat că l-a mituit pe fostul șef al ANRE pentru a primi contracte în domeniul energetic.

Ion Bîrcină a avut mai multe probleme cu justiția, fiind reținut și pentru 24 de ore într-un dosar în care era cercetat un cămătar. În urmă cu zece ani, Bîrcină, cel mai bogat afacerist de etnie romă din Gorj, a organizat o nuntă fastuoasă fiicei sale, el plătind trei elicoptere care să stea în zbor deasupra Porţii Sărutului, pe parcursul ceremoniei. Toni Greblă, senator pe atunci, şi soţia lui au fost una dintre cele 11 perechi de naşi.

Vizualizări: 2,346

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: