Încă un polițist gorjean condamnat cu suspendare

Constantin Alionescu este agentul care a fost acuzat că în primăvara lui 2012, în luna mai, când a plouat abundent zile în șir, a luat la bătaie un șofer care trecuse pe lângă el cu mașina și îl stropise. Conducătorul auto a reclamat la Parchet și procurorii l-au trimis în judecată pe agent pentru că i-a aplicat acestuia o corecție care nu era demnă de un om în uniformă, bătaia dată șoferului fiind surprinsă de camerele de supraveghere ale unui magazin.

Alionescu a negat tot timpul acuzațiile ce i s-au adus, dar acum există o sentință definitivă, pronunțată împotriva sa de Înalta Curte de Casație și Justiție. Omul nu mai are, practic, nicio șansă să lucreze în IPJ de acum încolo, după ce magistrații au menținut sentința Curții de Apel Craiova, prin care agentul era condamnat la o jumătate de an de închisoare. Executarea pedepsei a fost înlocuită cu doi ani și jumătate ca termen de supraveghere, magistrații stabilind și ca polițistul să își despăgubească victima cu 5000 de lei daune morale. La suma respectivă se mai adaugă 3000 de lei cheltuieli judiciare către partea vătămată, respectiv cheltuielile cu avocatul. În plus, agentul trebuie să mai plătească și statului 1000 de lei cheltuieli judiciare, stabilite de instanța de fond, la care se adaugă alte câteva sute de lei, stabilite prin hotărârile date de instanțele de recurs și apel.

La sumele respective agentul mai are de plătit și ratele la creditele pe care le-a făcut în perioada în care era polițist. El nu mai apare în evidențele din 2014 ale IPJ Gorj ca angajat al instituției, însă declarația de avere de anul trecut a agentului arată că acesta are câte un credit făcut pe zece ani în 2006, 2007 și 2009. Sumele sunt de 18.600 de lei, 25.000 de  lei și 36.000 de lei. Agentul a avut anul trecut un venit de circa 25.000 de lei obținut ca angajat al IPJ Gorj la Ordine Publică.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: