Incendiu la o şcoală din Dragoteşti. Elevii au fost evacuați

Copiii de școala din satul Corobăi, comuna Dragoteşti, au fost ieri evacuaţi de urgență din cauza unui incendiu produs la centrala termică a şcolii. Inspectorul Justin Paralescu a spus că centrala care a luat foc era singura sursă de încălzire, motiv pentru care elevii nu vor mai veni la școală două zile. La fața locului s-au deplasat și pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.

Un incendiu produs la centrala termică a Școlii Generale din Corobăi a panicat elevii și cadrele didactice. Elevii au fost evacuați de urgență din incintă. ”S-a produs un incendiu, iar prima măsură dispusă a fost cea de a evacua elevii din unitatea de învățământ. S-a reușit stingerea incendiului, dar problema este că încălzirea în sălile de clasă se putea realiza numai cu ajutorul centralei. În aceste condiții directorul unității a propus suspendarea cursurilor pe o perioadă de două zile”, spune inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Justin Paralescu. Directorul unității de învățământ, Cosmin Necșulea, spune că a avut loc un scurtcircuit la cablul care alimentează centrala în jurul orei 10.00, despre care a fost anunțat de femeia de serviciu. ”A fost un incident minor. Flăcările s-au produs din cauza unui scurtcircuit la firul care alimentează centrala. Am scos de urgență focul din centrala pentru că este pe lemne. Între timp am sunat și la numărul de urgență 112 pentru că mi-a fost teamă să nu se întâmple ceva mai rău, dar până au ajuns ei noi reușisem să stingem focul”, spune directorul Cosmin Necțulea. La fața locului au fost chemați și reprezentanții firmei care a montat centrala pentru a face o verificare completă. Pagubele produse în urma incendiului sunt minore, iar directorul unității a declarat că este probabil ca elevii să se întoarcă în scurt timp la școală.

MONITORIZARE

Inspectoratul Școlar Județean Gorj monitorizează toate unitățile de învățământ din județ și ţine permanent legătura cu directorii unităților de învățământ, mai ales în această perioadă, în care temperaturile sunt destul de scăzute. Chiar și la școala din Cerna Sat, comuna Padeș, elevii au mers la școală, chiar dacă sunt numai trei în clasă.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: