Două blonde cu fluiere roz, la miting împotriva Elenei Udrea

A doua zi de proteste în centrul oraşului nu a adus în faţa Prefecturii mai mulţi oameni în comparaţie cu ziua de miercuri. Acţiunea acestora de a se strânge aici nu a fost marcată de vreun incident, dar amploarea manifestaţiei nu a fost una care să inspire suficientă încredere prea multor persoane dispuse să vină şi să-şi spună păsurile la microfon. În piaţă au ajuns şi două blonde rătăcite care cereau demisia altei blonde, Elena Udrea.

Spre deosebire de prima zi, când numărul participanţilor a fost estimat la peste 200, ieri nu au venit nici măcar atâţia, cu toate promisiunile organizatorilor. Aceştia au dat de înţeles că la Tg Jiu ar urma să sosească din Valea Jiului nu mai puţin de 100 de mineri, supăraţi şi ei pe actuala guvernare. În realitate, în Valea Jiului, chiar şi fără Miron Cozma, oamenii tot ies de bună voie cu sutele, protestele lor putând fi lesne un exemplu pentru camarazii de la Tg Jiu. Numai ieri la Lupeni au participat la un miting anti-Băsescu peste 800 de oameni, la fel de mulţi fiind prezenţi în fiecare seară în centrul Petroşaniului, zona fiind una portocalie la ultimele alegeri, spre deosebire de „roşul” de la Gorj.

Supărare printre blonde…

Manifestarea de ieri din Piaţa Prefecturii nu s-a deosebit de cea de alaltăieri decât prin prisma numărului participanţilor. Mai mulţi în prima zi şi mai dornici de a-şi spune necazurile. De scandat „Jos Băsescu” s-a scandat şi ieri, Boc a fost făcut iarăşi în fel şi chip, noutatea zilei reprezentând-o cererea de demisie a prefectului Liviu Andrei. Manifestanţii au avut la dispoziţie boxe şi microfon la care să îşi rostească nemulţumirile pe un volum cât mai ridicat, care să acopere eventual numărul relativ redus de participanţi. „Mobilizatorul” şef al zilei a rămas şi ieri Cristinel Tănasie, cel care cu portavocea sa celebră nu a ezitat să meargă în centrul oraşului şi să îi cheme pe gorjeni pentru a i se alătura la protest. Oamenii nu s-au înghesuit să îi urmeze îndemnurile, deşi mulţi dintre ei declarau că sunt împotriva actualilor guvernanţi. În piaţă au ajuns, în schimb, şi două domnişoare blonde, care cereau demisia Elenei Udrea. Cu tabloul acesteia în mâini, una dintre protestatare a explicat şi de ce vrea să n-o mai vadă pe Udrea în Guvern. „E cea mai penibilă blondă din România. Ea e, Elena Udrea”, a spus protestatara din piaţă.

Turul centrului

Pancartele pe care scria „România ie ţara Elenelor” sau „Ne-aţi braNconat destul”, cu greşelile de rigoare, au fost de abia ieri explicate de cei care le purtau în piaţă. Dacă în prima zi cei care le afişau nu aveau habar despre gafa ministrul de interne Traian Igaş în privinţa modului de rostire a cuvântului „branconaj”, sau ironiile cu „ie ţara”, la adresa Elenei Băsescu, ieri mitingiştii de frunte au venit şi au explicat cum stau lucrurile. „Păi trebuia să mă fi întrebat pe mine, că eu le-am scris. Era normal ca cei care le poartă să nu fi ştiut cum stau lucrurile”, a menţionat Cilică Diaconu, unul dintre vorbitorii la protavocile aduse în piaţă.

Odată lămurite şi aceste aspecte, participanţii la miting nu au ezitat să dea foc unei fotografii cu Băsescu. La Tg Jiu ieri consilierul judeţean ales pe listele PSD, Nelu Pavel, lider al Partidei Romilor din Gorj, a fost singurul care a reprezentat opoziţia la mitingul anti-Băsescu. Prezenţa lui a fost una discretă, dar, la cât de „multă” lume era în piaţă acesta nu putea trece neobservat.

Seara a doua de proteste la Tg Jiu s-a încheiat cu un tur de scandări prin centrul oraşului. După încheierea programului autorizat pentru manifestare, participanţii au plecat din nou pe jos până la sediul PDL Gorj pentru a-i huidui pe guvernanţii portocalii, după care au revenit în faţa Prefecturii. Câteva zeci de persoane au mai rămas aici preţ de câteva minute, după care toată lumea şi-a urat „noapte bună”, dar şi invitaţia reciprocă de a participa şi azi la protest în acelaşi loc. Acţiunea se va repeta după acest scenariu până duminică după-amiază.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: