Încep concursurile la CEO. Candidații, în ședință, înaintea testărilor!

Cei peste 80 de candidați aspiranţi la un post de conducere au fost chemați marţi, 13 iunie, la discuţii, de către conducerea CE Oltenia. Managerul CE Oltenia, Sorinel Boza, a comunicat ce așteptări are de la viitorii conducători ai mineritului, însă și candidații au avut ocazia să ceară clarificări legate de examen.

Întâlnirea a avut loc la Facultarea de Inginerie a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Din partea conducerii au fost prezenți managerul Sorinel Boza, Ovidiu Bălăcescu, membru al Directoratului CE Oltenia, dar și Ion Pisc, directorul SE Rovinari. „Așa cum am promis în ianuarie, fiecare poziție va fi câștigată prin concurs. Mă țin de cuvânt. Ați văzut, 80 și ceva de candidați într-o aulă a universității. Să sperăm că este un început de drum în care toate posturile de acum încolo vor fi obținute doar prin concursuri corecte, iar cel mai bun să câștige”, a declarat Sorinel Boza.

Petrescu se vrea iar şef

Printre candidați se numără și Ilie Petrescu, fostul șef de la UEF Motru. Acesta candidează pentru funcția de director al Unităţii de Închidere și Conservare (UIC) Motru, acum fiind șeful unui birou la Cariera Lupoaia. 

Candidații vor susține în zilele următoare proba scrisă și interviul.

Boza şi Pisc, şefii comisiilor de evaluare

Două comisii îi vor evalua pe candidați, una condusă de managerul Sorinel Boza, iar cealaltă de directorul SE Rovinari, Ion Pisc. Boza conduce comisia care evaluează candidații de pe zona Rovinari, iar Pisc pe cea care se ocupă de promovarea șefilor de pe zona Motru-Mătăsari. „Sunt două comisii imparțiale. Așa cum le-am spus și lor, doar cei care vor câștiga corect vor ocupa aceste poziții, indiferent cum se numesc ei sau că au mai fost directori de 3, 4 sau 5 ani. Este ceva obișnuit într-un mediu sănătos să avem astfel de discuții înainte de concurs. Poate nu a fost până acum o obișnuință aici. Este important să ne întâlnim toți. Ei să pună întrebările înainte de a începe concursul, dacă au neclarități, eu să le spun ce așteptări am de la ei, așa mi se pare corect”, a explicat managerul CEO.

Două dintre federațiile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de CE Oltenia și-au desemnat observatori la aceste concursuri. Din partea Federației Naționale Mine Energie a fost desemnat Nelu Roșca, liderul de la Cariera Roșiuța, iar Petre Mămăligă este observatorul trimis de liderii Federației „Univers”.

Galerie foto






Vizualizări: 8,299

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: