Începe evaluarea elevilor de clasa a II-a

Peste 3000 de elevi din clasele a II-a vor intra luni în febra evaluărilor naţionale. Pentru al treilea an consecutiv, elevii din clasele a II-a vor fi testaţi la limba română scris şi citit, precum şi la matematică. Evaluările se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, mai exact în perioada 6-8 iunie. „Luni şi marţi vor avea loc evaluările la limba româna, scris şi citit, iar miercuri se desfăşoară proba de matematică. Elevii din clasele a II-a vor primi teste la prima vedere şi le vor fi evaluate competenţele de lectură. La scris vor avea întrebări pe test, de înţelegere a testului şi inclusiv scriere creativă, crearea unui test pornind de la testul dat, precum şi exerciţii de vocabular. La matematică este un test combinat cu cunoaşterea mediului. Problemele de matematică vizează realităţi concrete cu care elevii se întâlnesc, măsurarea unor lungimi, unităţi de măsură. Sunt subiecte unice transmise similar modului în care se transmit subiectele la orice evaluare naţională”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Corectarea testelor se finalizează în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimei evaluări. Rezultatele copiilor vor fi discutate de către învăţător cu părinţii, în particular.

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: