Incidentele electorale s-au lăsat cu amenzi usturătoare

Ziua de 9 decembrie a fost presărată cu incidente electorale, dat nu atât de grave încât să influenţeze rezultatul votului. În incidente au fost implicaţi susţinătorii candidaţilor, dar şi observatori presupuşi independenţi. Mai multe persoane au fost amendate pentru că au sesizat la 112 fapte care nu au corespuns realităţii.

Conflict între viceprimarul din Berleşti şi un responsabil de zonă din partea ARD. Viceprimarul Garcea însoţit de o persoană supravegheau procesul de vot de la secţia Lihuleşti, lucru ilegal. În final, observatorul ARD  a solicitat scoaterea acestora din secţie. Supăraţi, cei doi au hotărât să se răzbune lovindu-i maşina. Omul va depune plângere la poliţie. „Mi-au lovit maşina. A urcat într-un ARO, cu numărul de înmatriculare GJ 88 TOM şi a intrat în maşina mea. Am aflat că cel care a făcut acest lucru este fiul sindicalistului Retezeanu“, a spus omul.

Bere electorală la Baia de Fier

Purtătorul de cuvânt al ARD Traian Răzvan Ungureanu a declarat duminică, la sediul de campanie, că ARD "a îngroşat numărul de sesizări penale", ca exemplu fiind dat colegiul în care candidează Victor Ponta unde „se distribuie bere la PET, iar primarul ameninţă locuitorii că îi lasă fără ajutoare. „La Baia de Fier, un loc binecunoscut primului ministru – care candidează în zonă, se distribuie bere la 2 litri: un litru pentru Ponta, un litru pentru Crin. Primarul local ameninţă pe cei care nu vor să voteze cu ai lor că vor fi lăsaţi fără ajutoare sociale”, a spus Traian Ungureanu. El a precizat că ARD „a îngroşat dosarul de plângeri penale şi o vom face în continuare, pentru că avem motive”.

Observator pus pe scandal

Preşedintele unei secţii de votare din municipiul Târgu-Jiu a solicitat îndepărtarea din secţie a unui observator din partea unei formaţiuni politice, pe motiv că acesta deranjează procesul de votare.

La faţa locului s-au deplasat operativ poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, care, urmare a verificărilor efectuate, au constatat că observatorul M.P., de 58 de ani, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare persoanelor ce se prezentau pentru a-şi exercita dreptul de vot. Poliţiştii l-au condus pe M.P. la sediul poliţiei pentru a fi audiat.

Astfel, în baza celor constatate, poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a persoanei în cauză, cu amendă în cuantum de 200 lei.

Sesizări false la 112

Ieri dimineaţă, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 de către membra unui partid politic, despre faptul că la intrarea într-o secţie de votare din municipiul Târgu-Jiu, sunt afişate două buletine de vot şi că în patrulaterul în care este menţionat candidatul unei alte formaţiuni politice, este aplicată ştampila cu menţiunea „VOTAT”.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu care a constatat că aspectele sesizate de către apelantă nu se confirmă.

Pentru că a apelat în mod nejustificat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a apelantei, cu amendă în cuantum de 500 lei.

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: