INCREDIBIL: Profesorii UCB, reclamaţi la DNA pentru relaţii cu studente

Războiul continuă în Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu. Aşa cum a promis la ultima ieşire în public, preşedintele Senatului, fostul rector Adrian Gorun, s-a ţinut de cuvânt şi le-a venit de hac profesorilor din instituţie. Profesorii Dorel Chiriţescu şi Gheorghe Popescu sunt în comisa de disciplină a UCB sub diverse acuzaţii. Chiriţescu a avut relaţii „neacademice“ cu o studentă, iar profesorul Popescu a avut o conduită „neacademică“ în ziua alegerilor de Senat. Culmea, unii profesori s-au ales şi cu plângeri la procurorii anticorupţie.

La câteva zile după alegerea senatorilor UCB a avut prima şedinţă cu Adrian Gorun preşedinte. Interesant este că în acest moment UCB nu are rector. Gorun a fost validat în funcţia de şef al Senatului, dar Ministerul nu a trimis ordinul de numire pentru rectorul interimar Mihai Cruceru. Oricum, cert este că în şedinţa din 30 noiembrie Gorun şi-a altoit toţi „duşmanii“ cu câte-o plângere la DNA, sesizarea comisiei de etică sau de disciplină.

Convorbirile lui Chiriţescu, analizate de Ghimişi

Cancelarul Senatului, profesorul Sorinel Ghimişi, investighează posibile relaţii ale profesorului Dorel Chriţescu cu studente. Acesta a confirmat pentru Pandurul că a fost sesizată şi Direcţia Naţională Anticorupţie în acest caz. Ghimişi a spus şi care este dovada. Chiriţescu a vorbit prea mult la telefon cu o studentă. „Nu avem alte informaţii. În perioada desfăşurării examenelor de licenţă au fost foarte multe telefoane între domnul Chiriţescu şi o studentă. Este posibil ca acele telefoane să nu fie corecte, sunt suspiciuni de incorectitudine. În momentul acesta nu avem noi date, am analizat şi probabil săptămâna viitoare o să vorbim cu domnul Chiriţescu şi cu studenta şi o să lămurim“, a declarat Ghimişi, care nu a putut să spună ce pedeapsă va primi Chiriţescu.

Din comisia de etică pentru investigarea lui Chiriţescu face parte şi preşedinta Ligii Studenţilor, Mihaela Ciorei. Contactată telefonic, aceasta a spus că face parte din comisie, dar nu are multe detalii. „O să ni se spună la şedinţă. Ştiu că există desfăşurătorul de la telefonul domnului Chiriţescu“, a spus studenta. Din comisie mai face parte Gabriela Babucea, Moise Bojincă, Cristinel Popescu, studentul Flavius Mărcău şi membru supleant este profesorul Gheorghe Gămăneci. 

Chiriţescu: Vor să mă intimideze

Profesorul Dorel Chiriţescu a spus că acuzaţia este prea jenantă pentru a o putea comenta. Mai mult, până acum nu a fost chemat la comisie. „Am auzit despre hotărârea de senat, dar nu am ce să comentez, mi-e şi jenă pentru că nu ştiu ce vorbesc. Cred că pot fi intimidat ca să nu candidez. Voi candida la funcţia de rector“, a spus Chiriţescu. Acesta a adăugat că dacă Gorun a cerut listingul telefonului este o mare problemă pentru că acel telefon avea si caracter personal deoarece plătea parte din factură. „Eu plăteam o parte din factura telefonului, era şi cu caracter personal. Ce vorbeam în interes personal plăteam. Vreau să ştiu cum au făcut rost de convorbirile mele. Nu este treaba lor cu cine am vorbit. Domnul Ghimişi nu vorbeşte cu studentele la telefon-“, a încheiat Chiriţescu. 

Un alt profesor băgat în comisia de etică

Un alt profesor, Gheorghe Popescu, s-a trezit peste noapte în Comisia Etică. Acesta spune că este un abuz ceea ce se întâmplă în universitate. Popescu spune că este acuzat că în ziua alegerilor de la Senat a avut o purtare „neacademică“. „Să vă spun ce s-a întâmplat. În ziua alegerilor m-am întâlnit cu doamna aceea de la Bucureşti şi i-am spus să scrie în hârtia care ajunge la minister că alegerile sunt fraude. Şi i-am spus numele meu. Şi probabil Gorun a aflat“, a spus profesorul. Acesta se referă la Ileana Cojocaru, observator de la Minister, care a fost acuzată că este o apropiată a lui Adrian Gorun. 

Cancelarul Senatului, Sorinel Ghimişi, a confirmat că profesorul a ajuns în comisia de etică. „Nu fac parte din comisia de etică şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Ştiu că a fost sesizat în comisia de etică de către membrii comisiei de alegeri că a avut un comportament neadecvat“, a spus acesta.

PEDEPSTŢI

Alţi profesori, precum Onisifor Olaru sau Panteliomn Manta, dar şi Gheorghe Popescu au primit noi sarcini. Spre exemplu, Popescu trebuie să se ocupe de redresarea relaţiilor cu partenerii consorţiului Transcarpatica. Onisifor Olaru trebuie să afle câţi studenţi de la UCB s-au angajat şi răspunde şi de stabilirea relaţiilor internaţionale. Pantelimon Manta are drept sarcină redresarea programelor de studiu clasificate în categoriile E şi D.

SURSE

Dorel Chiriţescu îşi va anunţa astăzi candidatura la funcţia de rector al UCB într-o conferinţă de presă, susţin surse neoficiale. La conferinţă vor participa şi Onisifor Olaru şi Pantelimon Manta.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: