Incredibil: Vulpile au coborât în sate și trăiesc în gospodării

Localnicii din mai multe zone ale Gorjului sunt panicați de faptul că vulpile încep să coboare din păduri și să trăiască în sate. Animalele aleg gospodăriile nelocuite și, de cele mai multe ori, când se simt atacate devin violente. Gorjenii speră ca autoritățile statului să-și facă datoria până nu va fi prea târziu.

”În curtea unei case nelocuite, a ajuns o familie de vulpițe tare blânde. Îmi poate spune cineva unde să anunț ca să fie luate în siguranță și repuse în mediul lor natural? Nu de alta, dar vecinii se tem că le pot ataca păsările și e posibil ca cineva să le facă rău. Mi s-a transmis că au venit și părinții puilor, sunt cinci cu toții acum. Trebuie neapărat relocați. Mulțumesc poliției animalelor pentru implicare. Localnicii știu acum că răspund în fața legii dacă le fac rău, însă, dacă le vor ataca păsările, nu cred că vor mai ține cont de lege”, este anunțul unei târgujiene pe un site dedicat protecției animalelor.

Și într-o gospodărie din comuna Godinești, o familie de vulpi s-a făcut stăpână. ”Noi avem o casă acolo și mergem destul de rar. Am fost în acest week-end prelungit și dimineața am auzit sunete ciudate venind din grădină. Când am fost să vedem ce este, am descoperit o familie de vulpi. Au avut tendința de a se apăra când au văzut că ne îndreptăm spre ele. Ne-am speriat teribil și am făcut cale întoarsă. Din fericire nu s-a întâmplat nimic pentru că le-am descoperit și nu am lăsat copiii să mai iasă în curte. Trebuie să facem ceva cu ele pentru că nu putem sta cu vulpile în curte când mai mergem pe la țară”, a declarat un alt gorjean.

Nu este primul caz când un animal sălbatic își părăsește habitatul și coboară la civilizație. În această primăvară un cerb a putut fi admirat pe o șosea din Mușetești, iar la Tismana căprioarele au coborât în oraș.

Vizualizări: 2,272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: