Inginerul şef de la Apele Române merge anual la mormântul părintelui Arsenie Boca

Doina Isar este inginer şef în cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor Române de aproximativ 12 ani. Deşi profesează o meserie practicată de regulă de către bărbaţi, a reuşit să se perfecţioneze continuu având chiar şi un doctorat pe construcţii hidrotehnice. Doina Isar spune că cel mai mare sprijin în carieră l-a avut chiar de la soţul său cu care de altfel se completează reciproc.

Doina Isar, inginerul şef de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Române, a absolvit Facultatea de Construcţii Hidrotehnice Bucureşti. După aproximativ 29 de ani de căsătorie, Doina Isar spune că soţul său a sprijinit-o foarte mult atât în viaţa de familie cât şi în carieră. “De câte ori am vreo problemă la serviciu sau întâmpin dificultăţi în activitatea mea îi cer ajutorul soţului meu, Nicolae. El este inginer în domeniul construcţiilor civile şi deseori mă ajută cu sfaturi. După 29 de ani de căsătorie pot spune că ne completăm reciproc unul pe celălalt. Avem aceleaşi pasiuni şi ne plac aceleaşi lucruri”, a declarat Doina Isar. Pasiunea pentru inginerie au transmis-o şi copiilor. Doina şi Nicolae Isar au o fată şi un băiat, ingineri la Cluj, respectiv Timişoara.  Pe lângă profesie, familia Isar este legată şi de pasiunea pentru călătorii. În fiecare week-end, soţii fac plimbări pe la Dunăre sau pe Valea Oltului. “Ne plac foarte mult plimbările. Am văzut toată ţară, iar unele locuri le-am revăzut. M-au impresionat foarte mult bisericile şi mânăstirile din Moldova. Sunt foarte multe locuri frumoase în România, care merită văzute. Am vizitat Parcul Naţional Dendrologic din Simeria şi am rămas uimită. Mergem la plimbare şi în afară concediilor. De exemplu, în fiecare week-end plecăm pe la Dunăre sau pe Valea Oltului”, a precizat Doina Isar.

O persoană credincioasă  

Doina Isar este o persoană foarte credincioasă. În fiecare vară trece pe la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Prislop, de lângă Haţeg. “În fiecare vară ajung pe la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Prislop. Şi luna viitoare vreau să trec pe acolo. Pe data de 28 noiembrie a murit părintele şi se organizează pelerinaj. Pentru a evita aglomeraţia aş vrea să mergem cu o săptămână mai înainte”, a declarat Doina Isar. Firea sa sensibilă şi credinţa în Dumnezeu au făcut-o să cunune opt perechi de tineri şi să boteze 12 copii. “Nu am refuzat nici o pereche de tineri care ne-au cerut să-i cununăm. Până în prezent, am cununat opt perechi de tineri şi am botezat 12 copii. Este o faptă creştinească prin care transmitem gândurile bune către tinerii căsătoriţi. Numai slujba religioasă îţi dă o senzaţie de linişte. Îmi plac foarte mult copiii şi ţin legătura permanent cu finii mei. Sper ca şi proprii copii să se căsătorească şi să-mi dăruiască nepoţi”, a precizat Doina Isar. 

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: