Instructaj cu cei care manipulează valorile monetare

Poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au continuat activităţile de evaluare a sistemelor de pază la imobilele deţinute de administraţia publică locală, alte instituţii publice sau private care manipulează, depozitează şi transportă valori monetare, precum şi agenţi economici a căror pază  este asigurată cu personal propriu. Evaluarea respectivă se face în contextul ultimelor jafuri produse prin ţară, acţiunea derulându-se acum şi în mediul rural.

„Acţiunile poliţiştilor urmăresc determinarea factorilor de decizie din cadrul unităţilor controlate pentru respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi asigurarea deplină a locaţiilor unde se manipulează, depozitează şi transportă valori monetare. Pe lângă controlul acestor locaţii, poliţiştii au derulat şi activităţi de instruire a persoanelor care manipulează valori monetare, scopul fiind acela de a preveni victimizarea acestora. Astfel, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Muşeteşti au organizat o întâlnire cu lucrătorii gestionari de la societăţile comerciale cu puncte de lucru pe raza localităţii. Discuţiile s-au axat pe măsurile de securitate pe care agenţii economici trebuie să le întreprindă în vederea asigurării locaţiilor şi transportului valorilor monetare”, a menţionat inspectorul Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

De asemenea, poliţiştii de proximitate şi agentul cu atribuţii pe linie de sisteme de pază din cadrul Poliţiei oraşului Turceni s-au întâlnit cu personalul unităţilor financiar-bancare şi cel al Oficiul Poştal Turceni, persoane care au ca şi sarcini de serviciu manipularea sau transportul de valori monetare. Poliţiştii au instruit persoanele prezente cu privire la măsurile de autoprotecţie, necesare a fi luate pentru prevenirea victimizării acestora. Nu în ultimul rând, poliţiştii le-au adresat recomandări referitoare la modul de comportare în timpul serviciului, la respectarea traseelor de deplasare şi intervalelor orare stabilite, evitarea zonelor periferice şi izolate, precum şi cu privire la modul de acţiune în situaţia în care aceştia sunt ţinta unor infractori.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: