Întâlnire sindicate-administraţie pe tema disponibilizărilor

Sindicaliştii şi administraţia din Complexul Energetic Oltenia se vor întâlni, astăzi, la sediul Diviziei Sucursala Minieră pentru a discuta lista de concediaţi începând cu 1 iunie. Directorul general al CE Oltenia declara acum câteva zile că a identificat 1.950 de persoane, iar pentru restul până la 2.133 vor fi stabile nişte criterii de selecţie. Sindicatele vor să vadă inclusiv numele celor aflaţi pe lista neagră.

Un număr de 2.133 de angajaţi ai CE Oltenia îşi vor primi preavizele pe data de 1 mai, de Ziua Muncii. Pe lista disponibilizaţilor vor fi, susţine conducerea, persoane aflate în pragul pensiei sau cei care îşi depun singuri cereri. Astăzi, sindicatele şi administraţia se întâlnesc pentru ultimele discuţii legate de aceste concedieri, iar sindicaliştii vor solicita listele finale cu angajaţii care părăsesc firma de la 1 iunie. Pe liste vor apărea şi angajaţi care sunt pensionabili la 31 decembrie 2017, ceea ce înseamnă că vor rămâne câteva luni fără venit de completare, în timp ce ceilalţi vor intra direct la pensie deoarece au vârsta. Însă cei care se pensionează la 31 decembrie 2017 vor primi şase salarii compensatorii şi nu două sau patru aşa cum primesc ceilalţi.

Liderii de sindicat vor să vadă listele cu persoanele identificate de conducere, deoarece sunt suspiciuni că sunt situaţii în care persoane care îndeplinesc condiţiile rămân la locul de muncă. Pe listă ar trebui să apară şi şefi din companie, cum ar fi Corneliu Diţescu, directorul de la Termocentrala Turceni. Diţescu a mai încasat şi altă dată plăţi compensatorii şi în 2013 a fost reangajat de Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia. Un alt director din CE Oltenia, care a luat salarii compensatorii, dar s-a întors în firmă este Aurel Medinţu.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: