Întăriri pentru Piatra Neamţ

Pandurii a rămas la Bacău după revenirea de la Tel Aviv. Pustai şi compania vor face astăzi deplasarea la Piatra Neamţ pentru meciul cu Ceahlăul, programat mâine de la ora 19:00, în direct pe Dolce Sport. Faţă de lotul de 17 jucători deplasat la Tel Aviv, Pustai a mai primit 3 întăriri. Portarul Lazar, spaniolul Sipo Bohale şi muntenegreanul Adrovic au făcut deplasarea în Moldova şi sunt apţi pentru meciul cu Ceahlăul. Lazar şi Bohale nu fuseseră trecuţi pe lista UEFA pentru dubla cu Hapoel în timp ce lui Adrovic abia i-a sosit cartea verde din Muntenegru. Erico da Silva, Breeveld şi Lemnaru nu s-au refăcut după accidentări şi nu vor juca la Piatra Neamţ. Având în vedere că după meciul cu Ceahlăul nu va mai urma imediat un duel european, e foarte probababil ca Pustai să nu odihnească niciunul dintre titulari în speranţa unei victorii care să menţină Pandurii pe primul loc în Liga 1.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: