Intoxicat cu îngrăşăminte de flori

Un târgujian a ajuns sâmbătă noaptea în stare critică la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă din Târgu Jiu după ce a inhalat etnobotanice. Medicii au depus toate eforturile şi au aplicat procedurile care se impun pentru a salva viaţa acestuia, astfel că duminică dimineaţa tânărul de 28 de ani şi-a revenit. Acesta le-a povestit medicilor că se afla împreună cu mai mulţi prieteni de-ai săi într-un bar din oraş la distracţie. A recunoscut că obişnuia să-şi administreze etnobotanice destul de des, iar pentru că de data aceasta nu a avut altceva la îndemână a consumat îngrăşăminte de flori aduse de un prieten. Personalul medical de la spital l-a recunoscut imediat pe tânăr, aceasta nefiind prima dată când ajunge la spital în stare gravă din cauza substanţelor etnobotanice. Familia tânărului a refuzat internarea acestuia la secţia de psihiatrie, aşa cum doreau medicii să procedeze, luându-şi angajamentul că vor avea grijă ca aceste episoade să fie evitate.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: