Ion Pisc, în cărți pentru șefia CE Oltenia: Iau în considerare o candidatură!

Directorul termocentralei Rovinari, Ion Pisc, ar putea fi viitorul manager al CE Oltenia. Pisc spune că i s-a reproșat în nenumărate rânduri de către oficialii din Ministerul Energiei că nu și-a depus candidatura pentru o funcție de membru în Directorat, ultimul reproș primind-ul chiar la finalul săptămânii trecute. În aceste condiții, Pisc spune că nu exclude o candidatură pentru șefia Diviziei Energetice la selecția organizată de firma de recrutare. Sunt voci care spun însă că Pisc și-ar fi și depus candidatura în acest sens.

Tot complexul vuia vinerea trecută că Ion Pisc, directorul de la SE Rovinari, a fost joi la București pentru a fi instalat în fruntea companiei energetice. Pisc a dezmințit informația, spunând că nu s-a pus în discuție așa ceva, dar admite că au existat discuții în acest sens. "Nu am fost să mă pună nimeni acolo. Am discutat probleme, de toate, în virtutea vechimii mele, expertizei, am 36 de ani de când lucrez în sistem. Sigur că am fost întrebat de multe lucruri, dar problema este că alegerea se face, pe legea 109, modificată. Trebuie ales Directoratul cum a fost ales și CS, pe procedura respectivă. Nu e că să te pună unul de azi pe mâine, ce e aia? Lucruri din astea sper să nu se întâmple. Dacă te pune de pe azi pe mâine ești doar de pe azi pe mâine, nu ești cu mandat, cu contract, cu drepturi și obligații", a declarat Ion Pisc.
Pisc a spus că cei din minister i-au reproșat încă de anul trecut că nu și-a depus candidatura pentru o funcție de membru în Directoratul CE Oltenia, dar și că în prezent nu exclude o candidatură pentru funcția de director al Diviziei Energetice. "Mi s-a zis chestia asta, dar nu la modul să fiu director de mâine, de poimâine. Directoratul își alege un președinte după lege, iar președinte poate să fie orice membru din cei 4 sau 5. Dacă se organizează concurs e posibil să-mi depun candidatura, dar nu 100%. Mi s-a reproșat că de ce nu am participat până acum, ca să îmi schimb opinia și să particip în continuare pentru recrutare. Eu nu accept să mă pună unul de azi pe mâine. A... că îmi dă atribuții, că el e patronul...Nu știu", a mai spus Ion Pisc.
Surse credibile din companie spun că acesta și-ar fi depus deja candidatura la selecția pentru funcția de director al Diviziei Energetice. Selecția fost demarată în urmă cu mai bine de un an și nici până acum nu a fost desemnat directorul Diviziei Energetice. Ionel Ilie, managerul CE Oltenia, sau Constantin Bălășoiu, șeful SE Ișalnița, și-au depus și ei candidatura pentru această funcție. Nu se cunosc motivele pentru care nu a fost promovată o persoană pe această funcție, dar procesul s-a dovedit a fi unul de durată, firma de recrutare prelungind de două ori termenul limită pentru depunerea candidaturilor.

Vizualizări: 4,684

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: