Iordache a semnat pe trei ani cu AEK Atena

Aflat încă în litigiu cu Pandurii Târgu Jiu, Ilie Iordache a semnat totuşi cu grecii de la AEK Atena. După ce în urmă cu două luni a fost în probe la formaţia elenă, Iordache a ajuns până la urmă la un acord cu AEK cu care a semnat un contract pentru următorii trei ani. Preşedintele Marin Condescu a explicat că jucătorul e liber să facă ce doreşte dar litigiul său cu clubul va continua, urmând ca Pandurii să dovedească în instanţă că acesta a fost declarat liber de contract din cauza lui nu a clubului gorjean. 
Fostul jucător al echipei Pandurii, Ilie Iordache, a semnat ieri un contract cu AEK Atena, acesta declarând pentru Radio Târgu Jiu că a făcut un pas mare înainte în cariera sa şi că are un contract foarte bun cu grecii: “Este adevărat, am semnat cu cei de la AEK Atena după ce am fost la probe acolo şi am discutat cu ei. Mi-a plăcut echipa şi ce am auzit despre ei şi ştiu că sunt serioşi. Este un pas mare pentru mine şi vreau să ajung cât mai departe. AEK Atena este o echipă puternică, o echipă care joacă în cupele europene era normal să fac tot posibilul să semnez cu ei dacă oamenii mă doreau. Am un contract foarte bun cu ei şi sper ca totul să fie bine de aici înainte şi să nu mai am probleme cum am avut la Pandurii pentru că am pierdut mult timp stând fără să mă pot antrena şi am sta în stres şi tensiune.”
Iordache a confirmat şi salariul pe care îl va avea de la AEK, acesta urmând să crească de la an la an: Salariul său va fi de 170.000 de euro în primul an, 220.000 de euro în al doilea an şi 250.000 de euro în al treilea an dar mai am şi diferite bonusuri de prezenţe şi goluri, de până la 30.000 de euro pe an dar şi o clauză stipulată în contract în ceea ce priveşte rezilierea în valoare de 2,5 milioane euro.
Preşedintele pandurilor, Marin Condescu nu se mai gândea de mult timp la Ilie Iordache şi la o eventuală revenire a sa în lot, declarând că este de acord ca jucătorul să-şi dea demisia de la club şi să-şi caute altă echipă. Oficialul a precizat că vrea doar să obţină în instanţă dovada că Iordache a fost declarat liber de contract din vina lui şi nu a clubului pentru a nu plăti despăgubiri clubului Dinamo, procesul fiind încă pe rol la Tribunalul Târgu Jiu. “Iordache poate să facă ce vrea. Şi-a asumat responsabilitatea, atât el cât şi clubul AEK Atena semnând acum cât e în litigiu cu noi. Dar eu nu am treabă cu el. Instanţa trebuie să evidenţieze că el nu e liber de contract din cauza clubului Pandurii. Să semneze cu cine vrea de acum, e treaba lui poate semna orice cu orice echipă noi nu-l împiedicăm. Eu sunt interesat doar să câştig în instanţă şi să se deomonstreze că a plecat din vina lui nu din vina clubului Pandurii.”


Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: