Ipoteză: Viceprimarul din Baia de Fier, demis ilegal

Demiterea viceprimarului de la Baia de Fier, Laurenţiu Vasilache, este posibil să se fi făcut fără să se fi urmat procedurile legale, spune primarul Dumitru Turbăceanu. Vasilache ar fi fost demis fără ca secretarul să întocmească un raport aşa cum spune legea. „Eu am participat foarte puţin la şedinţă deoarece a trebuit să merg să ridic buletinele de vot. Din ce am înţeles nu s-ar fi respectat procedurile fiindcă nu s-a făcut şedinţă de comisii. Am înţeles că trebuia avizul comisiilor, trebuia făcut şi un raport de către secretar. Doamna secretară răspunde”, a declarat primarul Dumitru Turbăceanu. Secretarul comunei, Viorica Guţu, spune că a respectat legea întocmai. „S-a luat o hotărâre de demitere, cu majoritate, conform legii. Dacă dumnealui face contestaţie, constată instanţa dacă s-au respectat sau nu procedurile. Miercuri am depus hotărârea la registratura Prefecturii. Acum aşteptăm”, a comentat Viorica Guţu. Reprezentanţii Prefecturii spun că hotărârea prin care a fost demis viceprimarul nu a ajuns încă la juriştii unităţii. „Aşteptăm hotărârea ca să ne putem pronunţa în privinţa legalităţii”, a spus Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Laurenţiu Vasilache nu a putut fi contactat pentru a comenta referitor la acest aspect. Acesta se află în concediu de odihnă. Vasilache a fost ales în funcţia de viceprimar pe listele PSD. În şedinţa de consiliu local de vinerea trecută acesta a fost demis din funcţie, după ce un consilier local al PSD l-a sabotat, votând pentru adoptarea hotărârii.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: