Ișfan: Călinoiu este cel mai mare politician. După Mischie!

Ion Călinoiu şi Nicolae Mischie sunt modelele, în politică, ale inspectorului general Ion Işfan. Acesta a declarat la Radio Infinit că Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, este cel mai mare om politic pe care l-a avut vreodată județul Gorj. Posibil, Nicolae Mischie, să-l fi depășit, a spus Ișfan, care de altfel, a mai precizat că ar vrea și el o funcție de conducere în PSD, posibil cea a lui Gheorghe Milosteanu, actualul secretar general al partidului. De la Călinoiu a învăţat, spune Işfan, să asculte omul. Nu a spus dacă şi rezolvă problema omului.

Rep.: Ce calități credeți că are domnul Călinoiu pentru funcția de senator?

I.I: Are experiență, conduce foarte bine, este un bun conducător. Eu cred că este cel mai mare politician pe  care l-a avut Gorjul, un om politic cu foarte multă experiență. Este un conducător adevărat, un foarte bun conducător. Eu am învățat și învăț foarte multe de la domnul președinte. Într-un timp eram extrem de repezit și de la dumnealui am învățat să ascult omul, chiar dacă nu-mi convine, am învățat să ascult. Cel mai mare politician al Gorjului, nu știu, poate domnul Mischie să-l depășească, dar este unul din politicienii mari ai Gorjului, faptul că este apreciat la București, e recunoscut, e iar un lucru bun.

Rep.: În 2020 vreți să candidați la parlamentare?

I.I: Da, pentru că eu consider că închei o etapă profesională în viața mea. Sper să mă ajute Dumnezeu să ajung până acolo. Atunci o să discutăm, în 2019, 2020, destul de multe despre politică. Părerea mea este că trebuie să muncești. Cine nu muncește de dimineața până seara pentru oameni, n-are ce căuta în politică. Până și adversarii mă respectă, mă știu de om serios, știu că nu mă joc cu vorbele și nicidecum cu faptele.

Rep.: Vă veți implica în campania electorală de la parlamentare?

I.I: Depinde, dacă voi fi solicitat, dacă cei care sunt pe liste vor vrea. Nu se pune problema să nu merg, tot timpul am mers și nu pot să mă dezic de ceea ce am făcut și fac în continuare, fac parte dintr-o echipă, sunt mândru și voi merge în continuare cu echipa de la Gorj.

Rep.: Vă doriți o funcție de conducere în partid?

I.I: Probabil că după alegerile parlamentare, undeva în primăvară, dacă se fac alegeri, voi vrea să candidez și eu pentru o funcție de conducere în organizația județeană. Eu le-am mai zis la unii, și chiar mai tineri, că nu poți să ocupi toate funcțiile tu, să se hotărască pe care funcție vor să candideze și să se oprească acolo, să muncească pentru oameni. Nu cred că vicepreședinte, secretar general m-ar interesa,  vedem ce o să fie, cum o să fie, cu nea Gică (n.r- Gheorghe Milosteanu) am o relație deosebită, ca de altfel cu foarte mulți din conducerea partidului.

Vizualizări: 669

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: