Ișfan, despre verificările de la ISJ Gorj: N-am niciun stres

Ion Ișfan, fostul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, spune că nu are nicio emoție în ceea ce privește verificările pe care le efectuează specialiștii în audit intern de la Ministerul Educației la inspectorat în această perioadă. Auditorii ministerului de resort verifică activitatea instituției pe ultimii trei ani, adică perioada în care Ion Ișfan se afla la cârma unității. Ișfan, care în prezent este inspector școlar general adjunct la ISJ Gorj, crede că auditorii nu vor avea ce să-i impute la finalul controlului. ”N-am niciun stres, totul s-a făcut corect la Inspectoratul Școlar Județean Gorj”, a spus Ion Ișfan.

Reporter: Care este motivul pentru care este prezent auditul de la Ministerul Educației la Inspectoratul Școlar Județean Gorj?

Ion Ișfan: În notificarea de la minister transmisă la inspectorat spune că este vorba de o misiune de audit public intern. Scopul misiunii este de a oferi o asigurare rezonabilă că sistemele de conducere și control funcționează cum s-a prevăzut și că permit realizarea obiectivelor și scopurilor propuse, dar și de a formula recomandări pentru îmbunătățirea funcționării activității entității publice în ce privește eficiența și eficacitatea. Perioada care se supune auditării este 1 ianuarie 2016-31 martie 2019.

Rep.: Practic, specialiștii în audit verifică perioada în care dvs. erați inspector școlar general.

I.I.: M-a verificat Curtea de Conturi de patru ori până acum și n-am plătit o bomboană. N-am ieșit niciodată lipsă. Iar la inspectorat este o echipă foarte serioasă. E contabila șefă care este de ani de zile și este o femeie foarte serioasă. Este o echipă foarte puternică la inspectorat, de oameni serioși. E o tematică de control în toată țara. E o misiune care se face în fiecare an. Acum a ajuns la Gorj, dar în fiecare an avem tematici de audit de la minister, dar le face auditorul de la Inspectoratul Școlar. E un plan de audit în fiecare an, prin care se dispun tot felul de măsuri, se fac tot felul de verificări și de controale. Acum a venit un auditor de la București, care discută cu auditorul de la inspectorat.

Rep.: Aveți emoții în ceea ce privește aceste verificări?

I.I.: De ce să am emoții? N-am nicio emoție. N-am niciun stres, totul s-a făcut corect la Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

Rep.: Credeți că a fost solicitat de doamna Mrejeru acest audit de la Ministerul Educației?

I.I.: Nu cred eu, domnia sa a spus că a solicitat auditul la minister.

Rep.: Vă deranjează că a solicitat acest control?

I.I.: De ce să mă deranjeze? Din contră. Oricum, responsabilitatea e a mea pentru tot ce am făcut în perioada în care am fost inspector școlar general. Responsabilitatea este a mea indiferent ce se întâmplă, dar m-au verificat atâția și atâția până acum. Nu e primul control și nici ultimul. Și Corpul de Control m-a verificat de atâtea ori. Numai anul acesta au stat 3 luni. De trei ori au fost. Sunt obișnuit cu controalele. Trebuie să mănânce o pâine și oamenii aceia de la București.

A consemnat Alina POPESCU

Vizualizări: 1,009

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: