Işfan, evaluat la cererea lui Călinoiu

Inspectorul şcolar general al ISJ Gorj, Ion Işfan, ar putea fi evaluat de Ministerul Educaţiei, la cererea preşedintelui CJ Gorj, Ion Călinoiu. Călinoiu a spus la o emisiune la TV Sud că activitatea lui Işfan la ISJ ar afecta imaginea... partidului. „Işfan a fost desemnat pentru a coordona această activitate de guvernul Ponta. A dat şi un examen... Prin activitatea lui a produs deservicii politice. Ce rost ar avea atunci susţinerea politică? Cred că i-am spus şi prefectului că ar trebui să vină cineva de la minister să facă o evaluare concretă a inspectorului general”, a spus Călinoiu.

Declaraţia lui Ion Călinoiu vine să credibilizeze zvonuri mai vechi, negate în spaţiul public, potrivit cărora Călinoiu s-ar fi ales cu dosar la Agenţia Naţională pentru Integritate în baza unor informaţii livrate la vremea respectivă de Işfan, care ştia că şeful judeţului a primit cei 800 de lei pentru participarea la un proiect derulat de ISJ. (A.A.)

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: