Italienii verifică dacă pot investi la Gorj

O delegaţie de italieni a efectuat, în Gorj, timp de două zile, studii de fezabilitate privind modernizarea infrastructurii în vederea dezvoltării turismului şi culturii. Această vizită a avut loc în urma unui protocol încheiat de către Consiliul Judeţean, în vară, cu specialiştii italieni. Delegaţia s-a împărţit în două echipe care au realizat atât studii de fezabilitate la drumurile judeţene (drumul judeţean 671 Padeş- Valea Mare- Izvoarele Cernei şi DJ 664 Schela care face legătura cu judeţul Hunedoara) cât şi la obiectivele culturale (Muzeul Curtişoara, Muzeul de Artă, Casa Voiteşti şi Casa Keber). Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, spune că studiile efectuate gratuit de către italiene ajută la obţinerea de finanţări europene. “Studiile de fezabilitate ne sunt necesare şi oportune în vederea întocmirii portofoliului de proiecte pentru a putea obţine finanţare în perioada 2014-2020. Ele fac obiectul unui studiu integrat de marketing şi promovare turistică. Cu ajutorul lor pot fi realizate parteneriate publice private în domeniul investiţiilor. Serviciile turistice pot fi îmbunătăţite prin atragerea investitorilor”, a declarat Ion Călinoiu.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: