ITM: Accidentele de muncă, în scădere considerabilă

Zeci de angajatori şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au participat ieri la un simpozion pe tema protecţiei la locul de muncă cu ocazia Zilei Internaţionale a Protecţiei Muncii. În cadrul simpozionului au fost prezentante date statistice cu privire la accidentele de muncă, cauzele şi prevenirea acestora.

Camelia SUCIU

Sala Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu s-a dovedit ieri a fi neîncăpătoare pentru angajatorii şi inspectorii de muncă care au participat la simpozionul organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. Evenimentul nu a fost unul întâmplător ci a fost pus la punct ca urmare a faptului că ieri s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Protecţiei Muncii. Tema principală a simpozionului au fost accidentele la locul de muncă, domeniile în care sunt cele mai frecvente dar şi metode de prevenire. Surprinzător sau nu, statisticile au arătat ieri că numărul accidentelor la nivel naţional, dar şi la nivelul judeţului Gorj, sunt în continuă scădere. „Cele mai numeroase accidente de muncă în anul 2009, la nivel naţional, au avut loc în domeniul construcţiilor, vorbim de un număr de 306 accidente. Dintre accidentele mortale, tot în 2009, au fost înregistrate un număr de 48 tot în construcţii. Este domeniul cu cele mai multe accidente urmat de domeniul exploatării cărbunelui, transporturi şi industria de prelucrare a lemnului”, a declarat Alin Guţă, inspector în cadrul ITM Gorj.

În Gorj, numărul accidentelor de muncă a fost în continuă scădere începând cu anul 2003 când au fost înregistrate 113 accidente cu incapacitate temporară de muncă şi şapte accidente mortale. În 2009, numărul acestora a scăzut considerabil fiind înregistrate 62 de accidente. Se pare însă că în Gorj, domeniul în care au loc cele mai multe accidente de muncă este cel al energiei electrice şi nu al construcţiilor. „Pentru judeţul Gorj, lucrurile stau foarte bine. Avem un indice de frecvenţă de 0,8 între anii 2005-2008. Tot în Gorj, persoanele care se accidentează cel mai des au vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani în timp ce la nivel naţional vârsta depăşeşte 40 de ani”, a adăugat Alin Guţă.

Un alt criteriu de clasificare a accidentelor de muncă a fost cel al vechimii în muncă, inspectorii precizând faptul că în special persoanele care au o vechime în muncă mai mare de 20 de ani se accidentează mai uşor.

Angajatorii prezenţi la simpozion au ascultat cu mare atenţie, mulţi dintre ei lăudându-se că nu au avut accidente de muncă la firma pe care o reprezintă ca urmare a unei bune instruiri. „Eu am lucrat o perioadă la Uzina Mecanică Sadu şi ştiu ce înseamnă să munceşti în condiţii grele ca urmare la firma mea am ştiut să-mi instruiesc oamenii şi până acum nu am avut accidente de muncă. Firma este specializată în prelucrarea lemnului însă le-am asigurat oamenilor ehipamente de muncă ca să nu am probleme. Şi să ştiţi că nu angajatorii au vina accidentelor de muncă pentru că ei le fac instruire, le dau echipamente dar vina este a operatorilor care nu respectă procedurile de lucru”, a declarat Dumitru Dădălău, administrator SC. Silva Industries SRL.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: