"Iustine, ai grijă, tată. Nu-i uşor!"

Noul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Iustin Paralescu, a fost instalat în funcţie aseară la ora 19.00 de către prefectul Liviu Andrei, acesta transmiţându-i să aibă grijă "că nu-i uşor" în postul respectiv. Ceremonia a fost organizată în grabă şi în lipsa fostului "general", Nicolaie Mergea.

Andrei a fost inspector şcolar general până în toamna anului trecut, el devenind de la sfârşitul săptămânii trecute prefect al judeţului. Acesta a dat curs aseară ordinelor ministrului educaţiei Emil Boc prin care fostul inspector general Nicolae Mergea, membru PSD, a fost schimbat cu Iustin Paralescu, membru PDL.  Liviu Andrei a precizat la finalul ceremoniei de instalare că în scurt timp Paralescu va avea echipa completă prin numirea a doi noi adjuncţi în fruntea instituţiei. Andrei le-a transmis foştilor săi colegi din Inspectoratul Şcolar că promovarea lui Paralescu este rodul muncii acestuia din ultimii ani, noul inspector general fiind inspector de matematică până la 1 septembrie, când predecesorul său, Nicolae Mergea, l-a îndepărtat din instituţie, restructurându-i postul. Prefectul i-a spus cu această ocazie noului inspector şcolar general că este interimar până la organizarea unui concurs, concurs ce poate să aibă loc până la sfârşitul anului şcolar în curs.

"Iustine, ai grijă, tată. Nu-i uşor. Te stabilizezi, trec alegerile prezidenţiale şi, dacă Dumnezeu dă cum trebuie, mergem la Cerna (n.r. – loc pentru petreceri la Izvoarele Cernei), la care îl invităm şi pe Bebe (n.r. – Vasile Antonie)", a precizat prefectul Liviu Andrei la sfârşitul discursului prezentat în faţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Gorj.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: