Jianu: Vom ajunge să dăm afară din primărie şi Direcţia Publică

Un proiect aprobat de Consiliul Local Motru produce o gaură imensă în bugetul local, iar consecinţele le vor suporta angajaţii primăriei şi alte instituţiilor subordonate. La propunerea viceprimarului Cosmin Morega şi a altor consilieri, care au puterea în Consiliu, s-a adoptat un proiect prin care se reduc taxele locale, începând cu anul 2017. Primarul a calculat că deficitul va fi de 2 milioane de lei, ceea ce înseamnă că trebuie să ia măsuri dure, inclusiv concedieri.

Consilierii PSD, ALDE, PSRo au iniţiat și avizat un proiect pentru reducerea taxelor și impozitelor la persoanele fizice şi juridice. Proiectul prevedea inițial ca această reducere să se aplice din 2016, însă în ședință inițiatorii au venit cu un amendament prin care au precizat că facilitățile fiscale se vor aplica cu 1 ianuarie 2017. "Și-au dat seama că este ilegal, că nu se poate și au venit cu acel amendament. Vor să-și arate mușchii prin faptul că au venit intempestiv cu o propunere, și-au dat seama că este greșită și în ședință au modificat data, oricum este ilegal", a declarat primarul din Motru, Gigel Jianu.

Fiecare cu proiectul lui

Primarul a explicat că va contesta hotărârea privind facilitățile fiscale pentru că inițiatorii nu au venit și cu măsuri pentru acoperirea găurii ce se va produce la bugetul loca după aplicarea acesteia. Mai mult, edilul spune că unul dintre efecte va fi concedierea în masă a angajaților primăriei și ai Direcției Publice. "A trecut. Eu voi contesta, voi merge în instanță, în contencios administrativ, pentru că este ilegală și ar avea ca rezultat scăderea veniturilor drastic la bugetul local și, implicit, reduceri semnificative de personal, atât la primărie cât și la Direcția Publică. Nu au venit cu propuneri în contrapartidă cu alte venituri să acopere această gaură de 1.8-2 milioane de lei", a mai spus primarul Gigel Jianu. Cosmin Morega, viceprimarul PSD de la Motru, susține că reducerea impozitelor și taxelor locale a fost o promisiune făcută chiar de liberalul Gigel Jianu şi nu înţelege de ce vrea să o conteste. Șeful municipiului Motru a spus că nu renunță la proiectul său privind acordarea de facilități fiscale agenților economici de pe raza localității în funcție de angajările noi pe care le fac. În ședința următoare de Consiliul Local va iniția un proiect în acest sens, fiind în aşteptarea unor avize de la Consiliul Concurenței și Consiliul Județean. Dacă se va merge pe varianta lui, în primă fază a estimat pierderi la bugetul local de 250 mii de lei anual, dar că ulterior măsura ar aduce profit. "În funcție de numărul de noi locuri create avem o paritate de unu la trei. Adică un leu pierdut înseamnă să vină alți trei lei în plus", a explicat Jianu.     

TEAMĂ

Consilierii locali nu au avizat nici proiectul privind înregistrarea audio-video a ședințelor de Consiliu Local. "Concluzia mea este că se tem, au ceva de ascuns și nu vor ca toți locuitorii să aibă cunoștință de modul în care decurg ședințele și despre modul în care votează fiecare în parte", a mai spus Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.

Vizualizări: 7,040

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: