Jiul Rovinari rămâne neînvinsă la județ

Campioana din sezonul trecut, CSO Turceni dar și câștigătoarea Supercupei Gorjului, Jiul Rovinari, sunt cele mai în formă echipe din campionat. Ambele au acumulat numărul maxim de puncte și sunt la egalitate dar sunt departajate de golaveraj care e favorabil celor de la Rovinari.

După primele trei etape din Liga 4 doar două echipe au număr maxim de puncte, respectiv nouă,  dar trebuie precizat că unele formații au stat în primele etape și nu au același număr de jocuri, așa cum se întâmplă cu Pandurii sau Vulturii Fărcășești care au acumulat tot maxim de puncte, respectiv șase, dar din două jocuri pentru că au stat câte o etapă.

În urma victoriei din week-end, scor 4-2 cu Minerul Motru, Jiul Rovinari are nouă puncte și un golaveraj de invidiat, 23 de goluri marcate și doar patru primite. Campioana din sezonul trecut a încercat să egaleze avansul celor de la Jiul la goluri marcate în meciul cu Viitorul Negomir, învingând cu 9-0.

Formațiile clasate pe locurile 3 și 4, Pandurii și Vulturii, au reușit victorii clare în această etapă și rămân neînvinse. Cei de la Pandurii s-au impus cu 4-2 în meciul cu echipa din Bălești iar Vulturii Fărcășești au învins în deplasare cu 4-0 pe Petrolul Țicleni. Victorii consistente au înregistrat în această a treia etapă și Petrolul Stoina, care a câștigat cu 3-1 meciul cu Minerul Mătăsari precum și Unirea Țînțăreni care a câștigat cu 3-0 meciul cu AS Jupînești.

 Liga 4 / Rezultatele etapei a 3-a

 Petrolul Ticleni - Vulturii Fărcășești 0 – 4

Petrolul Stoina - Minerul Mătăsari 3 – 1

CSO Turceni - Viitorul Negomir 9 – 0

Pandurii Târgu Jiu - Internațional Bălești 4 – 2

Jiul Rovinari  - Minerul Motru 4 – 2

Unirea Țînțăreni - AS Jupînești 3 – 0

Gilortul 2 Târgu Cărbunești - a stat

Vizualizări: 900

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: