Jucătorii care au retrogradat echipa, puşi pe lista de transfer

Retrogradarea în Liga a II-a a echipei Pandurii nu a rămas fără urmări. Sancţionaţi deja cu 25% din salariile pe sezonul recent încheiat, jucătorii de la Pandurii care au contribuit la retrogradare vor avea o altă surpriză în această vară. Preşedintele Marin Condescu a anunţat recent că majoritatea vor fi puşi pe lista de transfer a clubului, urmând ca în Liga a II-a să mai joace la echipă doar un număr mic din cei care au jucat sezonul trecut, patru jucători din apărare, precum şi o serie de tineri de la echipa a doua.

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat că toţi jucătorii care au retrogradat cu echipa la finalul acestui sezon sunt transferabili şi se vor găsi pe lista de transfer a clubului. Printre aceştia nu se vor afla  patru dintre fotbaliştii care au avut rezultate bune şi care vor fi păstraţi şi în Liga a II-a, respectiv Cardoso, Chibulcutean, Mingote şi Martinovic, fiind posibil însă ca brazilianul Cardoso să fie lăsat să plece la o echipă de Liga I.  Preşedintele Condescu a anunţat deja că aceştia se vor afla pe lista de transfer şi aşteaptă eventuale oferte. „Toţi jucătorii care au retrogradat cu echipa vor fi puşi pe lista de transfer şi renegociem contractele doar cu cei patru care rămân. Dacă îşi vor găsi echipe vom negocia un eventual transfer pentru oricare dintre jucătorii care au contract cu noi”, a explicat preşedintele care poate să apeleze şi la rezilierea unilaterală a contractului cu aceştia în cazul în care nu se vor găsi echipe interesate de transferul lor: „În perioada următoare, tot din cauza neîndeplinirii criteriului sportiv, clubul are posibilitatea să renunţe unilateral la jucătorii care nu au confirmat sau nu şi-au adus aportul în sezonul 2009-2010 la îndeplinirea obiectivului”.

Clubul gorjean a scăpat deja de trei dintre fotbaliştii care au evoluat sezonul trecut, respectiv Lazic - care a reziliat contractul, Stacu – căruia i-a expirat perioada de împrumut de la Rapid precum şi Raskovic – care nu mai are contract cu echipa şi nu s-a mai dorit o prelungire a acestuia.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: