Jucătorii de la Pandurii, speriaţi de reluarea fotbalului

Pandurii Târgu Jiu a fost printre primele echipe care a solicitat îngheţarea actualului sezon. Jucătorii din lotul clubului târgujian sunt acum speriaţi de perspectiva întrării în carantină şi apoi în cantonament fără a şti exact ce se va întâmpla dacă vor apărea cazuri de coronavirus la echipe.

Directorul sportiv al clubului Pandurii Târgu Jiu a declarat că jucătorii echipei locale sunt înspăimântați de scenariile care se iau în calcul pentru reluarea activității fotbalistice. Camilian Floroiu a explicat că fotbaliștii ar trebui în primă faza carantinați timp de 14 zile, timp în care să facă antrenamente individuale, iar ulterior să treacă alte două săptămâni la antrenamente colective în cantonamente. „Încercăm să ne adaptăm la ceea ce va spune FRF dar până în acest moment nici ei nu au dat un răspuns cert în privinţa reluării activităţii şi suntem în aşteptarea unei decizii ca să vedem cum repornim activitatea”, a spus Floroiu la Radio Infinit, dezvăluind şi o parte din discuţiile cu jucătorii care sunt speriaţi de incertitudinile din momentul reluării Ligii 2: „Din discuţiile avute cu jucătorii se pare că sunt destul de timoraţi şi de speriaţi de situaţie şi de modul în care se încearcă reluarea cu 14 zile de carantinare şi cu antrenamente individuale şi după aceea colective. Sunt destul de înspăimântaţi şi pun tot timpul tot felul de întrebări, dacă  începem şi la o echipă se confirmă un caz de infectare ce facem, ne trimit din nou acasă, care va fi situaţia? E destul de delicată situaţia şi nu ştiu cum vom începe”.

Floroiu a mai precizat că şi-ar fi dorit ca federația să pregătească un scenariu pentru campionatul 2020-2021, iar pentru acest sezon să găsească o modalitate să fie înghețat. Oficialul consideră că e important acum ca echipele să se axeze pe noul sezon pentru că vor fi foarte multe lucruri noi care vor trebui implementate în cadrul cluburilor de fotbal în eventualitatea unui al doilea val al pandemiei pe care îl anunţă specialiştii.

Vizualizări: 379

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: