Doar patru cluburi de Liga 2 vor să continue competiţia

Costurile prea mari pentru cantonamente şi testări ale fotbaliştilor, pe care nu le pot achita cluburile din Liga 2, au făcut ca majoritatea echipelor să nu dorească reluarea competiţiei. O lună de cantonament ar afecta serios bugetul acestora şi de aceea au acceptat doar patru cluburi din cele 18 ca sezonul să continue.

În urma videoconferinței dintre oficialii FRF și reprezentanții cluburilor din Liga 2, doar patru echipe s-au arătat deschise să accepte revenirea la antrenamente, în baza protocolului recomandat de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului, UTA, Rapid, Turris și Petrolul.

Reprezentanții celorlalte cluburi din Liga 2 au argumentat însă de ce nu pot să respecte protocolul care obligă un cantonament înainte de o eventuală reluare a competiției, dar și pe timpul jocurilor.

Printre ele, se află  și Pandurii Târgu Jiu care beneficiază de condiții foarte bune de cantonament la baza proprie, având chiar facilităţi pe care nu le au multe echipe de Liga 1. Chiar dacă în acest sezon se luptă pentru menținerea în Liga 2, Pandurii beneficiază de un cantonament propriu cu 40 de locuri de cazare şi bază sportivă cu două terenuri de antrenament, vestiare şi condiţii de refacere după efort.

Problema generală a echipelor care refuză reluarea Ligii 2 este reprezentată de costurile la care se ridică un astfel de cantonament pentru că majoritatea cluburilor nu au o bază de cantonament proprie precum Pandurii. Acestea ar putea apela la hoteluri, unde o cameră ar costa în jur de 200 de lei. Cum toți cei cantonați acolo ar trebui să stea singuri în cameră, asta ar însemna peste 1200 de euro, pe zi, doar pentru cazare. Fotbaliștii ar trebui să rămână în cantonament cel puțin două luni iar cheltuielile de cazare ale unui club ar ajunge în jurul valorii de 80.000 de euro. La aceste cheltuieli s-ar adăuga cele cu testarea fotbaliștilor, pe lângă deplasări și plata salariilor care s-au blocat la majoritatea cluburilor. Ar fi o cheltuială enormă, care nu e bugetată la nici un club iar la Liga 2 nu se poate vorbi de câştiguri enorme din drepturi tv. Unele cluburi și-au exprimat dorința de a-și relua pregătirile, dar în alte condiții, care să nu le oblige să păstreze fotbaliștii în cantonament.

În aceste condiții, este puțin probabil ca Liga 2 să fie reluată odată cu meciurile din Liga 1 dar o decizie în acest sens se va lua după consultarea celor de la FRF cu reprezentanții celor două ministere care au stabilit regulile de reluare a competiţiilor.

Vizualizări: 1,112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: