Jumătate din banii alocaţi Gorjului se reîntorc la Guvern

Primarii PDL din Gorj care au primit bani din Fondul de Rezervă în mandatul Ungureanu s-au resemnat și au înapoiat sumele. Așadar, potrivit reprezentanților Trezoreriei Gorj, 70% din banii alocați județului nostru s-au întors către guvern. ”Suma alocată județului Gorj a fost de 6.730.000 lei iar suma restituită și disponibilizată este de 4.700.000 lei, adică un procent de 70% se reîntoarce către guvern”, a declarat Gheorghe Paraschivu, directorul Trezoreriei Gorj. Acesta a adăugat că mare parte din totalul de 4.700.000 s-a și returnat iar cealaltă parte este în curs de returnare dat fiind faptul că trebuie îndeplinite niște proceduri legale. Premierul Victor Ponta a fost cel care a dispus ca toți primarii care au primit bani din fondul se rezervă al statului în mandatul fostului premier Ungureanu să returneze banii către guvern. Unii primari s-au conformat hotărârii de guvern, alții nu au mai avut ce returna pentru că i-au cheltuit din timp. Primarii PDL au dat Guvernul în judecată.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: