Jurist din CE Oltenia, spor câștigat în instanță

Un jurist din cadrul Complexului Energetic Oltenia a reușit să obțină în instanță sporul de mobilitate.

Ion Turcitu este consilier juridic în cadrul Direcției Legislație și Guvernanță Cooperativă și reprezintă compania, în instanță, în diverse litigii.

Pentru asta, a cerut să primească, la fel ca și colegii săi, spor de mobilitate. Acesta se acordă salariaților care prin natura atribuțiilor au obligația să presteze muncă în alte locații în afara societății.

Turcitu a cerut să beneficieze de spor începând cu 9 octombrie 2017 și până în prezent. Spune că, în ultimii trei ani, a reprezentat societatea în peste 300 de litigii, la toate termenele procedurale, în diferite instanțe din țară.

Tribunalul Gorj i-a respins, în toamnă, cererea. CE Oltenia a susținut că sporul de mobilitate de până la 5% din salariul de bază se acordă doar pe baza negocierilor între părți. Juristul a explicat că negocierile sunt confidențiale, iar la momentul respectiv i s-a transmis că sporul nu se mai acordă.

Juristul a contestat sentința de la Gorj. Curtea de Apel Craiova i-a admis, în parte, acțiunea. „Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a contravalorii sporului de mobilitate de 1% din salariul de bază, începând cu data de 09.10.2017 şi până la data intrării în vigoare a CCM pentru anii 2020-2022. Definitivă”, se arată în sentința pronunțată pe 24 iunie.

Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, sporul pentru mobilitate este cuprins în anexa „sporurilor cu caracter permanent acordate din fondul de salarii”.

Vizualizări: 5,918

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: