La 81 de ani, accidentat pe ATV

Poliţia oraşului Ţicleni a fost sesizată ieri dimineaţă că pe DJ 675, pe raza oraşului Ţicleni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

În urma cercetării efectuate la faţa locului s-a stabilit că B. Florin, de 27 ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Bâlteni în direcţia Tg. Cărbuneşti, a intrat în coliziune cu un mini ATV, neînmatriculat şi neînregistrat, condus în aceeaşi direcţie de mers, de către Moroşanu Constantin, de 81 ani, din aceeaşi localitate. Acesta este tatăl fostului director al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Aristică Moroşanu.

În urma coliziunii, conducătorul autoturismului a pierdut controlul supra direcţiei, oprindu-se în afara părţii carosabile. M. Constantin a suferit leziuni uşoare, fiind transportat la Spitalul Tg. Cărbuneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: