La aproape 80 de ani, Petru Buţă face bani din agricultură

Un gorjean în vârstă de 79 de ani din comuna Drăguţeşti nu lasă nici o palmă de pământ nemuncită. Petru Buţă a fost profesor de biologie şi după o viaţă petrecută la catedră s-a întors la agricultură. Acum el aplică toate cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului din tratatele de agronomie. Fostul dascăl spune că orgoliu său nu-i dă voie să-şi lase averea în paragină. Dacă vreţi să cum îşi lucrează pământul urmăriţi emisiunea “Ora de agricultură”, sâmbătă la Gorj Tv, începând cu ora 10.00.

La aproape 80 de ani îşi cultivă pământul mai cu pasiune decât în tinereţe. El deţine peste 2 hectare de grâu, zeci de ari cu viţă de vie şi pomi fructiferi şi o frumoasă grădină de legume. Petru Buţă spune că orgoliul său nu-i permite să-şi lase pământul nemuncit. “Din orgoliu n-am lăsat nici o palmă de pământ, din moştenirea părintească, nemuncită. Mă voi ocupa de agricultură atât timp cât mă vor ţine picioarele. Acum am posibilitatea să aplic toată tehnologia cunoscută din tratatele de agronomie. Deşi mi-am cumpărat utilaje agricole pentru a lucra pământul deseori folosesc sapa mai ales în grădina de legume. Împreună cu soţia mea, fost profesor şi ea, ne petrecem pe câmp sau în grădină cea mai parte a zilei. Simt o plăcere deosebită să tai via şi să mă ocup de grădină şi mă bucur foarte mult când roadele muncii noastre se văd”, a declarat Petru Buţă.

Doar leneşii mor de foame 

Fostul dascăl consideră că doar cei cărora nu le place munca se vaită că nu au ce mânca, în condiţiile în care sute de hectare de teren rămân nemuncite. “Stau la bar toată ziua, bea şi fumează, în condiţiile în care foarte mult pământ rămâne nemuncit. Bani de ţigări au, dar de pâine nu. Mor de foame numai cei care nu vor să muncească. Cetăţenii din mediul rural cărora le place munca pot duce un trai mai mult decât decent. De exemplu, noi nu dăm bani pe mâncare. Din pensia noastră ne plătim utilităţile şi dările către stat”, a menţionat Petru Buţă.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: