Lafarge va angaja 400 de persoane la fabrica de ghips-carton

Conducerea grupului Lafarge şi-a făcut deja nevoia de personal pentru noua fabrică de gips-carton pe care o deschide în oraşul Turceni. Potrivit primarului Ion Iordache ar fi nevoie de aproape 400 de oameni din oraş, majoritatea mecanici, electricieni, şoferi, laboranţi şi chimişti. Din acest motiv, nu va fi nevoie de schimbarea organigramei Grupului Şcolar Industrial din Turceni. Singurele specializări care nu se găsesc la liceul din Turceni sunt cele de chimist şi laborant însă este vorba doar de câteva posturi astfel că nu se va interveni în organigrama şcolii. „Cei din conducerea grupului ne-au adus o listă cu posturile pe care le vor crea la fabrică şi este vorba în mare parte de posturi de electricieni, mecanici şi şoferi. Numai câteva posturi de laboranţi şi chimişti pe care noi nu le vom putea acoperi pentru că nu sunt specializări, în rest avem pentru toate. Cred că vor fi în jur de 400 de locuri de muncă”, a declarat Ion Iordache, primarul oraşului Turceni. În prezent, construcţia fabricii se derulează la parametri normali, firma care a câştigat licitaţia de construire fiind din Ungaria. Potrivit primarului Iordache, cel mai probabil fabrica va fi deschisă anul viitor, însă depinde foarte mult de cât de repede merge proiectul de desulfurare de la Complexul Energetic Turceni.

Reamintim faptul că grupul Lafarge construieşte la Turceni o fabrică de gips-carton folosind ca materie primă cenuşa rezultată în urma procesului de desulfurare de la Complexul Energetic Turceni.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: