Legenda Dragobetelui din Oltenia

Dragobetele este o sărbătoare numită în popor și ”Cap de Primăvară”, ”Sânt Ion de primăvară”, ”Logodnicul pasărilor” sau ”Grangurul”, care se sărbătoreşte la 24 februarie. Sărbătoarea este specifică mai ales în zona Munteniei şi Olteniei, unde există chiar şi tradiţii legate de această zi.

Legendele privind provenienţa Dragobetelui sunt diverse, în funcţie de zonele unde s-au păstrat obiceiuri vechi. O legendă oltenească vorbeşte despre Dragobete ca fiu al Babei Dochia, numit Dragobete Iovan sau ”Năvalnicul”, pentru că ”sărută fetele”.  De aici şi refrenul auzit în zona Olteniei „Azi de Dragobetele, Se sărută fetele!”.

Despre Dragobete se spunea că este „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi”.

În Mehedinţi, exista obiceiul numit „zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau de la pădure în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile. Nu de puţine ori, aceste logodne precedau logodnele adevărate.

Tot în ziua de Dragobete,  fetele tinere necăsătorite trebuiau să strângă zăpada rămasă pe alocuri, cunoscută drept “zăpada zânelor”, care ar fi apărut după ce zânele zâmbeau. Fetele topeau zăpada, iar cu apa care rămânea se spălau pe față, ca să fie frumoase, și făceau descântece de iubire.

Credințele populare rămase până astăzi spun că, dacă vrei ca iubirea ta să dăinuie, trebuie să îți săruți perechea de Dragobete. În 24 februarie sunt interzise muncile câmpului, țesutul și cusutul.

Și mai ales plânsul este interzis de Dragobete pentru că, se spune că  lacrimile atrag necazurile în lunile următoare.

Vizualizări: 4,195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: