Şi ce frumos ar fi putut să fie! Stadionul pe dinafară şi pe dinăuntru (tribunele, adică) au fost superbe. Publicul s-a transformat brusc, încă de la primul pas pe aleile împrejmuitoare, într-unul englezesc. Şi nu doar în manifestările de la meciul propriu-zis, ci şi în cele de la cozile de intrare, de la magazinele arenei, ba chiar şi-n toalete. Oamenii îşi zâmbeau, nu înjurau, erau deschişi şi îngăduitori.

Şi apoi a venit gazonul. Jenant. Toată strădania publicului şi a constructorilor arenei propriu-zise, distrusă de un ogor arat. Ogorul arat pe care milioane de oameni l-au văzut la televizor şi încă alte câteva sute de milioane pe YouTube. Primarul Sorin Oprescu şi alţi politicieni au invocat lipsa de timp. Care lipsă de timp- Să nu uităm că, iniţial, acest imaş trebuia inaugurat pe 10 august, cu Argentina. Acum aproape o lună! Oare ce s-ar fi întâmplat cu gazonul atunci, dacă acum, cu această lună în plus, a fost distrus în primul sfert de oră- Oprescu, Sandu, Boc, Dragomir li ceilalţi ne dau cu tifla: ”v-am făcut stadion, bă, ce mai vreţi-”. Păi, am mai vrea. Am vrea o echipă sau măcar un gazon. Să te prezinţi în faţa lumii cu asemenea stadion la care aduci un asemenea gazon este, vorba lui Radu Paraschivescu la un post TV, ca şi când te-ai prezenta la Scala din Milano în frac şi şlapi.

Şi, desigur, echipa. A început timid şi a terminat cu capul în gropile din gazon, ca struţul. Ştiau că ne trebuie neapărat o victorie, Şi totuşi au tras de timp în ultimele 10 minute, readucându-i pe suporteri la românism şi la huiduieli. Într-o lipsă acută de testicule, Piţurcă a făcut şi o schimbare clasică, la trecerea timpului, în prelungiri. În acest timp, Bosnia bătea în ultimele minute, cu arbitrii, pe Belarus. Dar au luptat pentru acea victorie. Nu au arătat mai bine decât România (i-am bătut cu 3-0 la pas la Bucureşti), dar au fost mai curajoşi. Şi nu cei buni merită să joace la turnee memorabile, ci aceia curajoşi. Iar noi nu suntem ăia, oricum ai da-o.