Libertatea şi brandurile
Puterea brandurilor este un lucru deseori uimitor. Inerția cu care afaceri cu pierderi uriașe se mai mențin pe piață datorită numelui și istoriei cu care se laudă este fascinantă. Un caz celebru este revista Playboy. Revista Playboy a ajuns celebră datorită faptului că a convins niște fete să se dezbrace și să-și arate cam tot ce au în niște pagini lucioase de revistă. Erau anii '70 și America era, ca și acum, o țară ultra-conservatoare și foarte religioasă. Asta ca să nu spun direct încuiată, având în vedere că sclavia nu fusese abolită de mult iar rasismul și intoleranța de orice fel încă se mențineau la cote îngrijorătoare. Să apari cu o femeie fie și (doar) în sânii goi pe copertă atunci era, într-adevăr, un act de curaj. Un act de curaj răsplătit ca atare de public: revista se vindea, în medie, în 7 milioane de exemplare pentru fiecare număr. Cifrele sunt uriașe chiar și pentru America zilelor noastre, ce să mai vorbim de România.
Tot atunci, șefii Playboy au făcut un studiu încercând să afle ce fel de bărbați citesc Playboy. Rezultatele au fost măgulitoare pentru afacere. Cititorul mediu de Playboy era un bărbat de succes, cu câștiguri și educație peste medie, sportiv și temerar, bea băuturi scumpe și mănâncă sănătos. Într-o societate în care principala problemă era lipsa deschiderii, era firesc ca o revistă care (indiferent de cum anume o face) luptă împotriva prejudecăților să fie apreciată de cititori cu inteligență peste medie.
Dar timpurile se schimbă, așa cum spunea Bob Dylan. Deja problemele lumii sunt altele, nu neapărat ochii prea închiși. Cât despre femeile dezbrăcate, sunt peste tot. Pe internet e plin, dar dacă te superi găsești și pe stradă, în carne și oase. Și, cu toate astea, revista Playboy are o grămadă de francize și se încăpățânează să existe. Se vinde mizerabil și e scrisă prost, dar merge mai departe grație ideii avute de creatorii ei, acum 50 de ani. Noi ce făceam în timpul ăsta? Puneam bazele brandului Libertatea. Foarte curajos, într-adevăr.