Nămolul din carierele miniere, la parlament. Liderii sindicali, ironici!

Un video postat de un miner, cu nămolul din carieră, a reuşit să provoace numeroase reacţii atât din partea politicienilor, cât şi a administraţiei sau liderilor sindicali. Minerul vorbea despre faptul că nu sunt căi de acces până la locul de muncă şi nici mijloace de transport, salariaţii fiind nevoiţi să meargă sute de metri, uneori chiar kilometri, prin nămol.

Deputatul liberal Dan Vîlceanu a distribuit filmuleţul şi a spus că va face o interpelare la Ministerul Energiei, în legătură cu condiţiile de muncă din cariere. Reacţiile au fost diverse, unii întrebându-se dacă Vîlceanu a văzut acum nămolul care e de zeci de ani, alţii spunând, ironic, că ar trebui pus gazon. Au fost şi persoane care au cerut măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, cum ar fi amenajarea unor căi de acces pe lângă benzi.

 Reacţia lui Boza

Vîlceanu i-a acuzat direct pe liderii de sindicat şi administraţia CEO că nu au avut în vedere, la negocierea noului Contract Colectiv de Muncă, şi condiţiile de muncă ale minerilor.

Managerul CE Oltenia, Sorin Boza, a comentat la postarea lui Dan Vîlceanu, spunând că ştie bine condiţiile din carieră. I-a cerut în schimb să explice de ce primarul liberal din Fărcăşeşti se opune obţinerii autorizaţiei de mediu pentru termocentrala Rovinari, ceea ce ar pune în pericol mii de locuri de muncă. „Cred ca ştiţi bine la ce mă refer pentru că sunt foarte sigur că nimic nu se execută fără acceptul dvs.”, i-a scris Boza.

Surprinzător, Vîlceanu a spus că primarul din Fărcăşeşti se opune autorizării, din cauză că termocentrala nu acceptă angajarea unor oameni din zonă, deşi teoretic nu ar trebui să fie vreo legătură între cele două probleme. „Problema primarului de la Fărcăşeşti este că dumneavoastră aţi angajat diverse persoane în urma unor influenţe politice, dar pentru cetăţenii care suportă praful şi zgomotul de la termocentrala Rovinari nu aveţi locuri. Ei nu doreau locuri de muncă la birou, doreau un loc de muncă chiar şi în carieră. Asta a fost opinia primarului de la Fărcăşeşti şi este corectă”, a fost reacţia lui Vîlceanu.

 Mitrescu: Trebuia să ţinem umbrela, să nu fie nămol?

Liderii de sindicat au tratat ironic problema, deşi în mod clar aceasta nu se rezumă la faptul că se face nămol când plouă, ci la lipsa căilor de acces şi a mijloacelor de transport în interiorul carierelor.

Constantin Mitrescu, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, a spus că toată lumea ştie că atunci când plouă, în cariere se face nămol. „Trebuia să ţinem umbrela, să nu fie nămol? În cariere, atunci când plouă, este nămol. Nu putem noi, liderii de sindicat, să suflăm peste sau să ţinem umbrela, atunci când plouă. Ăsta e politicianism”, a spus Mitrescu la Radio Infinit. Acesta a spus că trebuie îmbunătăţite condiţiile de muncă, dar nu se poate face abstracţie de la faptul că minerii lucrează într-un spaţiu deschis.

La rândul lui, preşedintele FNME, Dumitru Pîrvulescu, a spus că nămol a fost şi va fi în carieră. „Când plouă, când ninge, când se topeşte zăpada, nu există nicio soluţie de a se evapora apa rapid ca să nu mai fie nămol”, a spus Pârvulescu.

Vizualizări: 4,912

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: