Lider PSD, despre un nou Directorat la CE Oltenia

Senatorul PSD Florin Cârciumaru nu pare să se opună unor schimbări în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, câtă vreme cei numiți vor fi specialiști în domeniu. “Nu știu dacă este bine sau nu este bine. Este bine ca ministrul, secretarul de stat care răspunde în momentul de față și Consiliul de Supraveghere să își facă o analiză în interiorul complexului, să vadă ce oameni au și să constituie, dacă nu sunt mulțumiți de actuala echipă, o nouă echipă din care pot să facă parte și actualii directori, unul sau doi sau trei. Practic, în acest Directorat să intre numai specialiști, oameni muncitori și dornici de a face ceva pentru această societate în momente grele”, a spus Cârciumaru la Sud FM.

Ministrul ALDE a schimbat deja Consiliul de Supraveghere fără consultarea cu PSD. “Cei de la ALDE își asumă o responsabilitate foarte mare și nu este vorba de câștigul politic, ci de asigurarea stabilității județului Gorj. Oamenii nu vor judeca separat pe cei de la ALDE, ci vom deconta împreună, Alianța PSD-ALDE. De asta domnul Weber s-a supărat, că a rămas surprins”, a explicat senatorul.

Prima reacție a PSD a fost extrem de vehemenetă, prin vocea deputatului Mihai Weber, care a avertizat că “lucrurile nu vor rămâne așa”. Cârciumaru pare însă să accepte situația. (A.M.)

Vizualizări: 3,106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: