Liderii din CEO, întâlnire cu ministrul energiei la Severin

Liderii de sindicat din Federația Națională Mine Energie au avut, luni, o discuție cu ministrul energiei, Virgil Popescu, la Severin. Aceștia au solicitat modificarea ordonanței de urgență privind decarbonizarea, dar și un pachet social pentru angajații care vor părăsi CE Oltenia. 


Potrivit unui comunicat al FNME,  solicitările federatiilor au fost următoarele:

1) Eliminarea din textul ordonanței a expresiei dezafectare ireversibilă


2) Închiderea capacităților de producere a energiei pe baza de cărbune, doar în momentul functionării centralelor pe gaz 


3) Adaptarea O.U.G la planul de restructurare al C.E.O, termenul de închiriere fiind 2032, nu 2030.


4) Functionarea in regim de siguranță a S.E.N, cu posibilitatea pornirii grupurilor oprite prin programul de decarbonare, în situația unei crize energetice.

Totodată, aceștia au solicitat plăți compensatorii pe o durată de 4 ani, cu valoarea salariului mediu pe economie. 

Ministrul Virgil Popescu le-a spus acestora că joi, 16 iunie, la sediul Ministerului Energiei, va avea loc Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Energiei in care vor fi purtate discuțiile finale pe ordonanță.

Vizualizări: 2,752

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: