Liderii minerilor insistă pentru reducerea vârstei de pensionare

Timp de aproape o săptămână, reprezentanţi ai sindicatelor miniere din toată zona Olteniei s-au aflat acasă la colegii mineri polonezi din bazinul Konin – Adamov. Liderii minerilor au constatat că polonezii sunt mult înaintea noastră în privinţa condiţiilor sociale şi a securităţii la locul de muncă, precum şi în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare.

Colaborarea cu sindicatele poloneze are deja un trecut venerabil, între minerii din Polonia și cei din România existând schimburi anuale de experiență sindicală și legislativă, încă din anul 1999. Problemele puse de situația socială a acestei categorii profesionale, asigurările de sănătate, securitatea celor care lucrează în mine și cariere, dar mai ales modelul pe care îl constituie legislația privind condițiile de pensionare a minerilor polonezi, au fost subiectele dezbătute în Polonia de către sindicaliștii români, care au argumente solide pentru a solicita în continuare reducerea vârstei de pensionare a  minerilor din cariere.

Viitoarea lege scurtează cu 10 ani vârsta de pensionare din cariere

Parte importantă din Confederația Solidarnosc, fondată în 1980 și condusă inițial de către  Lech Walesa, sindicatele miniere poloneze au câștigat în timp multe drepturi, care au fost luate ca model de către sindicaliștii români și negociate cu patronatele și administrația până la includerea lor în contractele colective de muncă. ”Totuși, în ceea ce privește condițiile sociale și securitatea la locul de muncă, minerii polonezi sunt cu mult înaintea noastră, deși, cel puțin în SNLO administrația investește masiv în acestea”, apreciază Gheorghe Etăgan, secretarul general al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, cel care a condus delegația română în schimbul din Polonia.

Pentru reprezentanții minerilor români, cea mai arzătoare problemă este pusă însă de dispariția încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, prelungite an de an prin diferite acte normative până la 31 decembrie 2009. Modelul oferit de legislația poloneză a stat la baza redactării textului inițiativei legislative formulate în primăvara aceasta de către parlamentarii PD-L cu sprijinul Federației Naționale Mine Energie. Proiectul de lege privind încadrarea în condiții speciale a unor  locuri de muncă din carierele de extracție a lignitului se referă exact la condițiile speciale în care își desfășoară activitatea minerii care lucrează la suprafață și a luat calea Consiliului legislativ, urmând să fie repartizat pentru dezbatere și avizare comisiilor de specialitate.

Viitoarea lege prevede reducerea cu 10 ani a vârstei standard de pensionare pentru cei ce lucrează deja de 35 de ani, cu posibilitatea ca femeile să poată opta pentru pensionare la 50 de ani, iar bărbații la 55 de ani. În Polonia, explică Gheorghe Etăgan, lucrătorii direct productivi se pot pensiona la 50 de ani, cei care fac parte din echipele de reparații și intervenții ies la pensie la 55 de ani, iar restul personalului operativ și tehnic beneficiază de aceleași condiții de pensionare ca și la noi. ”Munca celor din carieră se desfășoară în condiții la fel de grele că și în mine, încă în subteran temperatura este oarecum aceeași, pe când afară oamenii stau în căldură, frig, ploaie, vânt, zăpadă”, spune secretarul general al USM Oltenia, considerând că cerințele de reducere a vârstei de pensionare a minerilor din cariere sunt absolut corecte, iar guvernele care au trecut până acum trebuiau să modifice legislația fără să fie necesară intervenția sindicatelor.

De sectorul energetic depinde viitorul țării

Deși condițiile de muncă, de securitate și asigurări sunt net superioare celor de la noi, sectorul minier polonez se confruntă totuși cu probleme. Cele mai grave vin în urma încercărilor guvernului condus de Donald Tusk de a privatiza unele cariere de cărbune brun, aceasta însemnând dispariția multor locuri de muncă și mai puține drepturi pentru cei rămași. În schimb, huila, care dă 45% din  energia  Poloniei, face  parte  din patrimoniul național, fiind  exploatată ca atare.

Din acest punct de vedere, în România situația este încă bună – spune Gh. Etăgan – fiindcă mineritul și energia aparțin statului român așa cum este firesc în cazul sectoarelor strategice, deși încercări de privatizare au fost mereu în ultimii ani și la noi, referindu-se la intențiile declarate nu o dată  ale PSD și PNL de a regrupa cele mai profitabile entități energetice cu scopul de a fi vândute. Exemplificativă este trecerea complexelor energetice de la Ministerul Economiei la AVAS de către guvernul Tăriceanu, decizie contestată la vremea respectivă de sindicatele miniere și anulată de către guvernul condus fostul premier Emil Boc. 

”Oricare ar fi guvernul României, el trebuie să ia în considerare toate tendințele de pe piața internațională a petrolului și gazului, unde prețurile sunt într-o continuă creștere și să investească în creșterea productivității industriei energetice interne, ținând cont că de aceasta depinde viitorul energetic al țării”, este opinia șefului Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, gorjeanul Marcel Hoară.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: