Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Liderii PNL şi PSD de la Gorj vor aceleaşi posturi

Candidatul la deputăţie Gheorghe Iana a fost promovat în funcţia de director la Casa de Sănătate Bucureşti, în timp ce ceilalţi gorjeni aflaţi în funcţii prin ministerele Guvernului Ponta rămân pe scaune. Deocamdată. Cele două partide aflate în alianţă, PSD şi PNL, vor avea discuţii cu membrii săi pentru a vedea ce funcţii îşi doresc aceştia. Cert este că posturile râvnite de liderii formaţiunilor politice sunt cam aceleaşi: la Educaţie şi la Energie.

Preşedintele PSD Gorj Florin Cârciumaru a declarat ieri că după aprobarea bugetului se va discuta şi despre funcţiile pe care membrii partidului le-ar putea ocupa în Guvernul Ponta II. Cârciumaru a dat şi două exemple, pesediştii Ion Işfan şi Andrei Maioreanu îşi doresc să se mute cu serviciul din Gorj. Cârciumaru a mai spus că PSD Gorj este interesat de Economie, Energie şi Educaţie.

Alt partid, aceleaşi pretenţii. Şi PNL are oameni buni pentru ministerele din Guvern, spune vicepreşedintele partidului Mădălina Ciolocoi. Aceasta a mărturisit că nu au fost discuţii pe această temă, însă va fi convocat Biroul Politic pentru a vedea dorinţele liberalilor. „Nu am avut nici un Birou până acum dar o să discutăm. Oricum nu trebuie neapărat funcţii de secretar de stat, pot fi şi directori pe o anumită parte din Minister sau subsecretari de stat. Avem oameni pregătiţi şi pe Energie, Educaţie, în toate ministerele. Cert este că la această oră nu sunt făcute organigrame la minister“, a declarat Mădălina Ciolocoi.

Caragea nu va fi promovat, deşi merită

Viorel Salvador Cargea, şeful Poliţiei Gorj, s-a arătat iritat de articolul publicat ieri în Pandurul, cel referitor la promovarea sa la Bucureşti pe un post „călduţ“ şi a menţionat că nu există o astfel de intenţie şi că nu va pleca din Gorj. Şeful Poliţiei spune că funcţia pe care o deţine nu este politică şi crede că este nelalocul lui să se vorbească despre o numire politică.

La momentul la care ziaristul era muştruluit pentru „prostiile din ziar“ , colegul de peste stradă, primarul Florin Cârciumaru, primea cu deschidere o eventuală promovare a lui Caragea. „Domnul Caragea a fost numit în funcţie în perioada guvernare PSD-PDL şi a fost menţinut până acum datorită rezultatelor obţinute, şi de asta îl menţinem şi noi. M-aş bucura pentru orice gorjean care ar fi promovat la Bucureşti“, a declarat ieri Florin Cârciumaru.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: