Liderii sindicali din CE Oltenia, tot mai amenințători

Liderii sindicali ai minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia fac declarații tot mai amenințătoare pe măsură ce se apropie negocierile cu administrația. Sindicatele speră să obțină astfel o majorare cu 45% a salariilor, plus vouchere de vacanță. „Să ne ferească Dumnezeu pe toți să nu fie concretizate”, este mesajul liderului de sindicat Gabriel Căldărușe.

Sindicaliștii și administrația companiei se vor reuni, într-o ședință a comisiei mixte, săptămâna viitoare. Liderii de sindicat așteaptă să le fie prezentat proiectul de buget pe noul an și de aici vor porni discuțiile privind salariile. „Eu sper să fie de bună credință și să nu uite nimeni că forța reală e a oamenilor. Să ne ferească Dumnezeu pe toți și, în special, pe cei care conduc această companie, să nu fie concretizată starea de nemulțumire a oamenilor care își doresc salarii mai mari. Nu e vorba de amenințări”, a transmis liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.

Căldărușe susține că nu va fi un efort prea mare pentru companie să crească lefurile salariaților. Asta mai ales pentru că alte companii, cu bugete mult mai subțiri, și-au permis să motiveze angajații: „Cred că și partea administrativă conștientizează acest lucru. Am avut zeci de discuții cu responsabili din cariere, termocentrale. Simt și ei că este o tensiune fantastică și că așteptările oamenilor sunt nu mari, cele normale până la urmă. Dacă eram un etalon din punct de vedere salarial, în ultima perioadă am rămas în spate de tot, la periferia salarizării. Eu sper să nu se ajungă la proteste. Să termine că nu permite legea. A permis legea și la CE Hunedoara, și la Metrorex, și la companii aflate în plin proces de restructurare. Peste tot se poate, numai la CEO, care își face treaba, nu se poate. 100% cei care sunt în activitatea de producție își fac treaba mai mult decât ar trebui, cu eforturi fantastice, cu libere neluate, cu un program infernal”.

„Să nu se mai joace cu oamenii”

Liderul SMEO atenționează că minerii au ajuns la capătul răbdărilor și își doresc să fie motivați pentru munca grea pe care o depun: „Să nu se mai joace nu cu nervii oamenilor, cu ei, sub nicio formă. Gradul de suportabilitate este întins la maximum. Lucrăm în condiții extraordinar de grele, măcar să vadă o răsplată din punct de vedere salarial. Creșteri salariale substanțiale făcute în mod egal, nu procentual. Asta își doresc oamenii”.

Vizualizări: 4,145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: