Liderul PNL Gorj – liber!

Liderul liberalilor gorjeni, Dian Popescu, şi fratele său, Gabriel, vor fi anchetaţi în continuare în libertate în dosarul în care au fost reţinuţi pentru 24 de ore la începutul lunii. Curtea de Apel Craiova a respins ieri după-amiază propunerea procurorilor gorjeni de arestare preventivă a celor doi, decizia fiind luată în cadrul recursului pe care anchetatorii l-au formulat după ce Tribunalul Gorj a respins şi el emiterea unui mandat pentru fraţii Popescu. Aceştia sunt anchetaţi în legătură cu baza sportivă pe care firma lor o construieşte la Peştişani, edilul comunei fiind deja arestat preventiv în acest dosar încă de luna trecută. Dian Popescu s-a declarat mereu nevinovat, inclusiv în momentul în care a fost reţinut, el menţionând că are încredere în justiţie. Nici nu are cum atâta timp cât una dintre acuzaţiile ce i se aduc, cea de dare de mită, se referă la o declaraţie făcută într-o emisiune la Gorj TV a actualului primar interimar, Silvestru Tivig, despre o presupusă sumă pe care Popescu i-ar fi dat-o primarului Florin Pavel în urmă cu patru ani. Declaraţia respectivă, fără alte probe, care să fie cel puţin cunoscute deocamdată de opinia publică, pare să nu fi fost de ajuns pentru încătuşarea unui lider politic pentru care următoarele zile vor fi la fel de tensionate ca şi cele din ultima perioadă, întrucât urmează referendumul, iar liberalii, teoretic, trebuie să confirme scorul bun pe care l-au obţinut la locale la nivel de judeţ.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: