Liftieră de la Termocentrala Rovinari, dosar refuzat la Pensii. Motivul!

Apar zilnic noi situații cu salariați din Complexul Energetic Oltenia care nu se pot pensiona deși au lucrat în condiții dificile, în producție, zeci de ani. E exemplul unei liftiere care a muncit peste 30 de ani la Termocentrala Rovinari, dar care nu a primit o decizie favorabilă din partea Casei de Pensii Gorj când a cerut să-i fie analizat dosarul de pensionare.

Casa de Pensii Gorj i-a transmis că trebuie să facă dovada că nu se plimbă oameni cu liftul, ci materiale. 

„Am fost la Casa de Pensii cu o colegă care lucrează în activitatea de reparații de 32 de ani. Atelierul a fost tot timpul prins în activitatea de reparații. Are meserie de liftier. Dar nu e lift de persoane, nu suntem hotel, nu avem lift de persoane. Noi avem lift de materiale. I-au respins dosarul. Nu s-a aprobat pentru că nu a reieșit ce transportă liftul de la Termocentrala Rovinari. Ne trebuie un document că liftul e de materiale. Nu se plimbă nimeni cu liftul că nu suntem la Hotel Ramada din București", a dezvăluit Jan Popescu, la Radio Infinit. 

Nu e primul astfel de exemplu. Nici pompierii din termocentrală nu se pot pensiona în baza Legii 197. Trei foști salariați ai termocentralei, care erau deja la pensie de nouă luni, au fost notificați că le-a fost anulată decizia de pensionare și că trebuie să se întoarcă la muncă după 30 de ani de activitate și, în plus, sunt nevoiți să dea și banii încasați în ultimele luni ca pensie. Oamenii amenință Casa de Pensii cu instanța. În ciuda scandalului, instituția nu a prezentat public niciun punct de vedere ca să clarifice această situație care i-a revoltat pe oamenii din termocentrală.

Vizualizări: 9,123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: