Petru Mircea, soţul regretatei Mădălina Manole, a acordat un interviu Pro TV, dând astfel răspuns la multele întrebări şi acuzaţii din presa ultimelor zile. Atacat de părinţii Mădălinei, dar şi de tot felul de cunoscuţi, clarvăzători sau avocaţi, Petru Mircea a făcut primele declaraţii şi a promis că adevărul va ieşi ca uleiul la suprafaţă. "Adevărul le va închide gura multora dintre cei care vorbesc acum", a spus cel rămas văduv după moartea artistei.

Iată câteva dintre declaraţiile sale:

Despre prima internare după tentativa de sinucidere

"Înainte de a căuta sprijin în altă parte, primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la părinţii ei, au pornit imediat către Bucureşti. Am avut parte de surprize şi surprize...Am beneficiat de asistenţă de acel gen în cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca şi sunt convins că profesionalismul doctorilor şi asistenţilor de acolo, dacă aveau cea mai mică urmă de bănuială, orice nebunie de-asta schizofrenie sau orice altă nelinişte interioară sunt convins că oamenii aceia.. de-aia au insista medici să rămână peste noapte, pentru investigaţii. Biletul acela de externare în care au fost scrise multe şi înghesuite cuvinte".

Despre mersul la psiholog

"Îşi revenea, se stingea cam la trei zile starea asta. Avea nişte stări ciudate, apăreau în mijlocul săptămânii, brusc, se stingeau uşor uşor şi era acelaşi suflet cald şi zâmbitor şi înţelegător. Spunea mereu că vede toată dragostea şi este conştientă de toată dragostea cu care este înconjurată, dar că aşa simte ea că pentru a ne fi nouă mult mai bine ea trebuie să ne vegheze din altă parte şi înnebuneam când îmi spunea asta. (...) Psihologul şi psihiatrul sunt locuri unde bolnavul merge de bună voie, ea nu voia să meargă pentru că ea nu delira, gândea limpede."

Despre vraci:

"Nu ştiu de ce-l numeşte socrul meu vraci, dar de fiecare dată am căutat primul ajutor de la Dumnezeu, ne făcusem un duhovnic în perioada asta şi am făcut tot posibilul să o apropiem mai mult de Dumnezeu, am încercat să-i construim acea fărâmă de credinţă de care n-a avut parte şi care n-a fost sădită la timpul respective. Se liniştea de fiecare dată. Numai cine nu crede în Dumnezeu nu crede ce spun."

Despre ultima noapte de dragoste:

"Am strâns-o în braţe şi i-am oferit bucurii pe care doar eu i le-am oferit vreodată. Când s-a împlinit miezul nopţii... mi-e atât de greu să deschid cutiuţa aceasta. Ceva i-a deturnat atenţia de la bucuriile astea şi avea sărăcuţa convingerea că dacă ne lasă ne va putea proteja mai mult. Am mers împreună la culcare aşa cum făceam de fiecare dată. Acum pot să spun că am visat frumos, de când o cunosc visez frumos şi am să visez frumos şi-n continuare, dar va mai apărea o perioadă de zbucium şi apoi va apărea liniştea de care avem nevoie".