Lipsa aparaturii în Spitalul Judeţean pune bolnavii pe drumuri

Sute de persoane, bolnave de osteoporoză au beneficiat de tratament împotriva acestei boli în ultimele luni. Programul de tratare şi prevenire a osteoporozei gratuit in judeţul Gorj a luat însă sfârşit. Judeţului Gorj i-a fost acordată suma de 500 de milioane de lei vechi însă banii au fost terminaţi rapid. acordaţi judeţului Gorj s-au cheltuit de mult.

Potrivit Lucreţiei Pârcălăboiu, medic endocrinolog, au fost trataţi 60 de bolnavi lunar. Acesta mai spune că efectuarea analizelor premergătoare tratamentului sunt foarte greu de realizat pentru că pacienţilor le este foarte greu să meargă la Petroşani sau Craiova. Testul cu aparatul osteodensitrometru DEXA., Numai că acest aparat nu se găseşte în niciun spital din Gorj, doar la cabinetele particulare. Cele mai apropiate centre spitaliceşti în care există acest aparat sunt la Petroşani şi la Craiova. „Fiecare pacient care este inclus în acest program, care primeşte medicaţia gratuit trebuie să I se întocmească un anumit dosar, iar acesta trebuie să cuprindă pe lângă alte analize, analiza absolut obligatorie care se chemă DEXA şi care din păcate nu se poate face la nivelul judeţului. Există o anumită valoare a scorului de la care se pot introduce pe tratament gratuit pacienţii, iar această analiză se poate face numai în judeţele limitrofe, Craiova şi Petroşani. Nouă ne lipseşte acest aparat pentru determinarea osteoporozei“, declară Lucreţia Pârcălăboiu, medic endocrinolog.

„Din câte ştiu eu osteoporoza nu este o urgenţă“

Chiar dacă numărul bolnavilor de osteoporoză este foarte mare în judeţul Gorj, conducerea spitalului de urgenţă Târgu-Jiu consideră că achiziţionarea unui astfel de aparat nu reprezintă o urgenţă. “Din câte ştiu eu osteoporoza nu este o urgenţă, este o afecţiune care este monitorizată foarte bine de ministerul sănătăţii. Determinarea acestei boli se poate face la cabinetele particulare care îşi permit să achiziţioneze această aparatură medicală fără a declanşa procedurile normale de achiziţie, care de foarte multe ori sunt greoaie. Noi am considerat că prioritar pentru spitalul nostru este să reuşim să avem o aparatură de investigaţie pentru urgenţe şi să avem exact medicamentele şi materialele sanitare ca să putem depăşi această problemă”, declară Constantin Pălivan, managerul spitalului judeţean de urgenţă Târgu Jiu. Tratamentul unui bolnav de osteoporoză se ridică la peste 1 milion de lei pe lună.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: